• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
13/12/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Olt

Donald Trump, dat în judecată pentru că a demolat o aripă a Casei Albe ca să construiască o sală de bal

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
13/12/2025
in categoria Stiri Olt
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Donald Trump se confruntă cu un proces federal care urmăreşte să oprească construcţia sălii de bal la Casa Albă, un proiect de 300 de milioane de dolari. O organizaţie care militează pentru conservarea patrimoniului istoric îl acuză pe preşedinte că a încălcat mai multe legi federale prin demolarea unei părţi a clădirii emblematice a Preşedinţiei SUA, fără a avea evaluările necesare sau aprobarea Congresului, informează News.ro.

Acţiunea în justiţie, intentată vineri de National Trust for Historic Preservation la tribunalul districtual al Statelor Unite pentru Districtul Columbia, reprezintă cea mai importantă încercare de până acum de a opri extinderea cu 8.361 de metri pătraţi a complexului Casei Albe, iniţiată de Trump. Organizaţia solicită un ordin de restricţie temporar pentru a îngheţa toate activităţile de construcţie până la finalizarea procedurilor federale de supervizare corespunzătoare.

„Niciun preşedinte nu are dreptul legal să demoleze părţi din Casa Albă fără nicio evaluare – nici preşedintele Trump, nici preşedintele Joe Biden şi nici altcineva”, se arată în plângere. „Şi niciun preşedinte nu are dreptul legal să construiască o sală de bal pe o proprietate publică fără a oferi publicului posibilitatea de a-şi exprima opinia”, menţionează reclamantul.

Donald Trump şi mai mulţi oficiali ai administraţiei, acuzați de încălcarea mai multor legi

Organizaţia, care a fost înfiinţată de Congres în 1949 pentru a facilita participarea publicului la conservarea siturilor de importanţă naţională, susţine că Trump a grăbit demolarea aripii estice a clădirii istorice, în octombrie, în ciuda obiecţiilor din partea celor care apără patrimoniul, care au îndemnat Casa Albă să facă o pauză şi să prezinte planurile sale comisiilor federale de revizuire.

Procedura îi numeşte pe Trump şi pe mai mulţi oficiali ai administraţiei drept pârâţi şi invocă încălcări ale legii naţionale privind planificarea capitalului, ale legii naţionale privind politica de mediu şi ale clauzei constituţionale privind proprietatea, care rezervă Congresului dreptul de supervizare asupra proprietăţii federale.

Este, de asemenea, a doua contestaţie legală împotriva proiectului sălii de bal, după respingerea în octombrie a unei moţiuni de urgenţă depuse de cuplul Charles şi Judith Voorhees din Virginia pentru a opri demolarea.

Mai mult de jumătate dintre americani se opun demolării aripii estice pentru sala de bal

Mai multe sondaje au arătat o opoziţie semnificativă a publicului faţă de proiectul sălii de bal. Un sondaj realizat de Washington Post-ABC News a constatat că 56% dintre americani se opun demolării aripii estice pentru sala de bal şi doar 28% o susţin. Un sondaj separat realizat de Yahoo News-YouGov a arătat că 61% dintre respondenţi dezaprobă planurile privind sala de bal, cu o opoziţie deosebit de puternică – 46%  – care dezaprobă puternic, comparativ cu doar 18% care aprobă puternic.

Proiectul în valoare de 300 de milioane de dolari este finanţat de persoane bogate şi mari corporaţii cu contracte cu guvernul federal, printre care Meta, Microsoft, Amazon, Lockheed Martin şi Palantir Technologies. Administraţia a publicat doar o listă parţială a contribuitorilor, oferind anonimatul altora.

Oficialii au încercat să facă o diferenţă între construcţia pe terenul Casei Albe, care, recunosc ei, necesită o revizuire federală, şi demolarea şi pregătirea şantierului, care, spun ei, nu necesită o astfel de revizuire. Cu toate acestea, National Trust susţine că această distincţie nu are sens, deoarece pe reţelele sociale au apărut imagini cu utilaje de construcţii masive şi echipe care lucrează regulat pe şantier.

Preşedintele a spus anterior că nu este supus restricţiilor tipice de construcţie. „Mi-au spus: «Domnule, aceasta este Casa Albă. Sunteţi preşedintele Statelor Unite, puteţi face orice doriţi»”, a declarat Trump la o cină organizată în octombrie în cinstea donatorilor pentru sala de bal.

Steven Cheung, asistentul preşedintelui şi directorul de comunicare, a respins criticile National Trust, caracterizându-i pe liderii acesteia drept „democraţi rataţi şi donatori liberali”.

Citește și: Internări sistate şi apă oprită la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, din cauza unei bacterii

Citeste mai mult

Articolul precedent

Ilie Bolojan anunță înghețarea marilor lucrări de infrastructură. Constructorii vor scote bani din buzunare

Related Posts

Stiri Olt

Dolj: Trei răniți într-un accident produs la Șimnicu de Sus

13/12/2025
Stiri Olt

Finanţare nerambursabilă pentru realizarea proiectului ,,Reabilitare şi modernizare construcţie existenţă Cl – Cămin copii“

13/12/2025
Stiri Olt

Patru răniți după o ciocnire violentă între două mașini

13/12/2025
Stiri Olt

Finanțare nerambursabilă pentru realizarea proiectului ,,Reabilitare și modernizare cu schimbarea destinației în bibliotecă a construcției existente C1 – centrală termică“

13/12/2025
Stiri Olt

Dolj: Trei răniți într-un accident produs la Șimnicul de Sus

13/12/2025
Stiri Olt

Primarul care ar fi agresat sexual o angajată, arestat preventiv

13/12/2025

Cele mai recente stiri

  • Donald Trump, dat în judecată pentru că a demolat o aripă a Casei Albe ca să construiască o sală de bal 13/12/2025
  • Ilie Bolojan anunță înghețarea marilor lucrări de infrastructură. Constructorii vor scote bani din buzunare 13/12/2025
  • Ilie Bolojan anunță înghețarea marilor lucrări de infrastructură. Constructorii vor scote bani din buzunare 13/12/2025
  • Care a fost cauza incendiului de la Scorțeni 13/12/2025
  • Autostrada Sibiu – Pitești prinde viteză: al 4-lea tunel intră în autorizare, iar cel de la Robești avansează / foto 13/12/2025
  • Vreme de Crăciun și Revelion 2025: Se anunță temperaturi peste medie. De când se răcește vremea 13/12/2025
  • Controale în domeniul silvic, în mai multe localități din județ. Peste 200 de metri cubi de material lemnos, confiscați 13/12/2025
  • FC Argeș – FC Botoșani, astăzi, de la ora 17, în etapa a 20-a din SuperLiga 13/12/2025
  • FC Argeș – FC Botoșani, astăzi, de la ora 17, în etapa a 20-a din SuperLiga 13/12/2025
  • FC Argeș – FC Botoșani, astăzi, de la ora 17, în etapa a 20-a din SuperLiga 13/12/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24