Președintele USR, Dominic Fritz, publică o fotografie în care apare alături de președintele Nicușor Dan, viceprim-ministrul Dragoș Anastasiu și miniștrii Oana Țoiu, Ionuț Moșteanu și Radu Miruță, în avionul care îi duce la Berlin.
Fritz scrie, pe Facebook, în dreptul pozei, că este în drum spre Germania, unde președintele României se va întâlni cu președintele Frank-Walter Steinmeier și cancelarul german, Friedrich Merz, dar și cu comunitatea de business și cu românii stabiliți în Germania.
„Întărim relațiile bilaterale, apărăm securitatea României printr-o mai bună colaborare în industria apărării și creștem prosperitatea cu investiții mai mari din sectorul privat”, scrie Fritz.
Vizita lui Nicușor Dan are loc la invitația președintelui Germaniei, în contextul aprofundării dialogului româno-german la nivel înalt, și reflectă relațiile excelente, cu caracter strategic, dintre cele două țări. Dialogul româno-german se bazează pe o cooperare strânsă în plan bilateral, european și aliat, precum și pe legături istorice și interumane solide dintre cele două țări, conform Administrației Prezidențiale.
Convorbirile cu președintele și cancelarul vor fi axate pe dezvoltarea colaborării româno-germane în domenii de interes, cu accent pe proiecte de cooperare economică și investiții în sectoare precum cel al apărării, energiei, auto, industrial, dar și pe coordonarea strânsă în ceea ce privește afacerile europene și în domeniile securității și apărării. Germania este principalul partener economic al României și un aliat care contribuie semnificativ la asigurarea securității europene.
Pe agendă se vor mai afla continuarea sprijinului pentru Ucraina și eforturile pentru asigurarea unei păci juste și durabile, susținerea Republicii Moldova și a parcursului său european, menținerea unității de acțiune și a competitivității UE pe plan global, precum și dezvoltarea relațiilor transatlantice.
Citeste mai mult