Dominic Fritz le-a trimis un mesaj tuturor angajaților din Primăria Timișoara, joi, anunțând că vor fi desființate zeci de posturi.
Mai precis, edilul-șef i-a anunțat pe angajații Primăriei Timișoara că 32 de persoane vor rămâne fără locuri de muncă. Decizia de a desființa posturile ar veni ca urmare a obligațiilor administrațiilor locale de a reduce cheltuielile.
„România trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere bugetar. Toate administrațiile locale au obligația de a reduce cheltuielile, inclusiv cele legate de personal. La nivel național, se va reduce cu 10% plafonul maxim pentru sporurile acordate pentru proiecte europene, iar acordarea indemnizației de hrană se va face în funcție de nivelul salariului net. În acest context, și la Timișoara luăm măsuri pentru a ne încadra în bugetul pe care îl avem, păstrând în același timp salariile actuale și calitatea serviciilor oferite cetățenilor. Reorganizarea pe care o voi iniția în aceste zile vizează reducerea numărului de posturi din aparatul administrativ, dar și desființarea unor structuri. Concret, vor fi desființate 43 de posturi, din care 32 ocupate. De asemenea, unele posturi vacante vor fi transformate prin scăderea gradului profesional, pentru a atrage mai ușor tineri specialiști în administrație și a eficientiza cheltuielile”, le-a transmis Dominic Fritz angajaților din Primăria Timișoara.
De asemenea, ar urma să fie desființate și structuri din cadrul Primăriei Timișoara care nu sunt productive, cum este cazul Centrului Regional de Competențe și Dezvoltare a Furnizorilor în Sectorul Automotive (CERC).
„Știu că orice schimbare aduce cu sine nesiguranță și multe întrebări. Este un moment greu pentru întreaga echipă, mai ales pentru colegii care vor părăsi instituția. Le mulțumesc sincer pentru contribuția lor și le transmit toată aprecierea mea. Această decizie nu este una ușoară și nici una luată în grabă. Ea vine în urma unei analize atente a felului în care putem lucra mai eficient, cu procese digitalizate și o resursă umană mai bine valorificată. Vă mulțumesc tuturor pentru profesionalism, dedicare și încredere. Sunt convins că vom reuși să trecem împreună prin această etapă, cu grijă și respect față de fiecare coleg din instituție”, a spus Dominic Fritz.
Citeste mai mult