În noaptea de 3 spre 4 iulie a.c., polițiști din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Bârca au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 42 de ani, din comuna Cerăt, sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de amenințare și distrugere.
Ieri seară, poliţiştii au fost sesizaţi de un bărbat de 53 de ani, din comuna Cerăt, cu privire la faptul că în timp ce se afla în magazinul pe care îl administrează, din comuna Cerăt, ar fi fost amenințat de un alt bărbat.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în urma unui conflict verbal spontan, bărbatul de 42 de ani i-ar fi adresat amenințări bărbatului de 53 de ani, creându-i o stare de temere.
De asemenea, cel în cauză ar fi distrus un dulap, casa de marcat precum și sticle de băuturi răcoritoare și de detergent din interiorul magazinului.
Bărbatul de 42 de ani a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.
În urma probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zile, bărbatul reținut va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Citește și: Ne topim! Craiova, sub cod portocaliu de caniculă
Citeste mai mult