La Cenei, la școala unde învăța Mario, adolescentul de 15 ani ucis de trei minori, a fost arborat un steag negru, în semn de doliu.
Elevii și profesorii sunt șocați de cele întâmplate. În sala de clasă unde învăța Mario, colegii au aprins lumânări și au lăsat mesaje pe banca lui, în semn de omagiu.
https://cdn.expressdebanat.ro/wp-content/uploads/2026/01/WhatsApp-Video-2026-01-23-at-12.54.55.mp4
Unii părinți au refuzat să-și mai trimită copiii la ore. În sat circulă zvonuri că minorul de 13 ani nu s-ar afla acasă, iar oamenii spun că „s-a dat stare de urgență și i-au spus să nu cumva să-l prindă cineva aici”.
Potrivit legii, minorii sub 14 ani nu pot fi trași la răspundere penală, dar au dreptul la măsuri de protecție și la continuarea educației. Ceilalți doi minori implicați în crimă, ambii în vârstă de 15 ani, se află în arest preventiv.
Direcția Generală de Asistență și Protecție a Copilului Timiș a anunțat că elevul de 13 ani implicat în acest caz nu va mai merge fizic la școală și va urma cursurile online. Joi, echipele DGASPC și ale Brigăzii de Siguranță Școlară au mers la școala din Cenei ca să discute cu elevii, să le ofere sprijin psihologic și să organizeze activități de prevenție.
„Este important ca toți copiii să fie și să se simtă în siguranță, motiv pentru care am propus ca, cel puțin temporar, băiatul de 13 ani să urmeze cursurile în sistem online.”, a declarat Smaranda Marcu, purtător de cuvânt al DGASPC Timiș.
https://cdn.expressdebanat.ro/wp-content/uploads/2026/01/WhatsApp-Video-2026-01-23-at-10.38.52.mp4
În paralel, în spațiul online a apărut o petiție prin care oamenii cer adoptarea „Legii Mario” – modificarea Codului penal pentru pedepsirea reală a omorului comis cu discernământ de minori. Petiția este adresată Parlamentului, Ministerului Justiției și Avocatului Poporului și readuce în discuție răspunderea penală a minorilor în situații de violență extremă.
Citeste mai mult