Doi adolescenți au trecut milimetric pe lângă o mașină într-o intersecție din Ohaba-Forgaci, comuna Boldur, județul Timiș, după ce au intrat cu viteză pe motocicletă.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 13 septembrie, în satul Ohaba-Forgaci. Doi colegi de liceu, o fată și un băiat, ambii de 17 ani, se aflau pe o motocicletă și au intrat cu viteză într-o intersecție. Imaginile video publicate pe pagina de Facebook a comunei arată cum au trecut milimetric pe lângă o mașină care circula regulamentar.
După ce au trecut de vehicul, cei doi au căzut cu motocicleta pe marginea drumului. La fața locului a sosit o ambulanță. Tânăra s-a ales cu o puternică sperietură, iar băiatul cu câteva zgârieturi.
„Domnișoara s-a ales cu o sperietură care o va marca probabil toată viața, se vede din înregistrare, fiind pe locul din spate, și domnișorul cu niște zgârieturi. O fază criminală și inconștientă care putea să-i coste viața. Este inadmisibil să intri într-o intersecție cu o asemenea viteză, fără o minimă asigurare.”, au transmis reprezentanții comunei.
Aceștia trag și un semnal de alarmă asupra pericolului conducerii imprudente și a lipsei echipamentului de protecție.
(Foto: captură video Comuna Boldur)
Citeste mai mult