Doi tineri de 19 ani, din Slatina, au fost dați pe mâna Poliției după ce un echipaj de jandarmi i-a prins cu droguri asupra lor.
Aseară, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt – Detașamentul 1 Jandarmi Mobil Slatina, aflat în misiune de patrulare pe strada Primăverii din municipiu, a observat doi tineri care, la vederea forțelor de ordine, au manifestat un comportament agitat și au încercat să se îndepărteze grăbit.
Aceștia au atras, însă, mai mult atenția jandarmilor asupra lor. Astfel, cei doi, ambii în vârstă de 19 ani, au fost opriți și legitimați, iar în urma controlului corporal preventiv, asupra lor au fost găsite două folii din staniol ce conțineau fragmente vegetale de culoare galben-verzuie, cu miros înțepător, susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției pentru întocmirea documentelor legale și continuarea cercetărilor, iar bunurile descoperite au fost ridicate pentru expertiză.
„Activitatea s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale și a fost documentată prin mijloace audio-video tip body-cam”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Jandarmeriei Olt, Mirabela Săndoiu.
Jandarmeria Olt face apel către cetățeni, în mod special către tineri, să evite tentațiile consumului de substanțe interzise și să aleagă responsabil. Reamintim, cu aceeași fermitate, că prevenirea și combaterea acestor fapte reprezintă o prioritate permanentă, întrucât ele constituie un pericol real pentru sănătate și atrag consecințe juridice grave. Orice comportament suspect sau situație de risc poate fi semnalat imediat la numărul unic de urgență 112 sau direct jandarmilor aflați în teren.
Articolul Doi tineri din Slatina, cercetați penal după ce jandarmii i-au prins cu droguri asupra lor apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult