Un accident violent s-a produs marți pe DN24, în județul Galați. Un camion și un autoturism au luat foc în urma impactului. Doi tineri aflați în mașină, de 19 și 16 ani, au murit în incendiul declanșat în urma impactului. Unul dintre ei abia își luase permisul.
Potrivit IPJ, la ora 09,45, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe DE 581 – DN 24, în localitatea Gara Berheci. “Din primele cercetări, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Galaţi au stabilit că un autoturism care se deplasa din direcţia Tecuci spre Bîrlad ar fi pierdut controlul direcţiei de mers, ar fi acroşat un parapet şi apoi ar fi intrat pe contrasens, intrând in coliziune cu un autocamion, care se deplasa din sens opus. În urma impactului, autoturismul a luat foc. Conducătorul acestuia, un tânăr de 19 ani, şi un pasager în vârstă de 16 ani au decedat”, potrivit IPJ Galaţi.
Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, șoferul mașinii avea 19 ani și își luase permisul auto de trei luni, iar pasagerul decedat este chiar vărul său, de 16 ani.
La locul evenimentului ISU Galaţi a intervenit o autospecială de stingere, una de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi un elicopter SMURD.
„Şoferul camionului a fost transportat la spital în stare de şoc”, informează ISU Galaţi.
sursa foto: Antena3
The post Doi tineri au ars de vii în urma unui accident cumplit produs în județul Galați appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult