Doi muncitori au fost prinşi, miercuri, sub un mal de pământ, în timp ce lucrau la reţeaua de apă şi canalizare din judeţul Satu Mare. Unul dintre ei a fost scos de cei prezenţi acolo, iar celălalt de pompierii, ambii fiind transportaţi la spital, conştienţi. La spital a ajuns şi un muncitor care a făcut atac de panică.
ISU Satu Mare a fost solicitat, miercuri, să intervină pentru extragerea a două persoane care, în timpul unor lucrări executate la un şanţ de apă şi canalizare în localitatea Cămârzana, au fost surprinse de un mal de pământ.
„La sosirea echipajelor profesioniste la locul evenimentului, una dintre persoane era extrasă, iar pentru cea de a doua, pompierii militari au asigurat zona şi cu ajutorul echipamentului specific au acţionat pentru extragerea acesteia. Cei doi bărbaţi, de aproximativ 20, respectiv 27 ani, au fost predaţi conştienţi şi cooperanţi echipajelor medicale prezente”, a arătat ISU.
În urma evaluării, echipajul de terapie intensivă mobilă a transportat victimele la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
Totodată, a fost transportat cu atac de panică şi unul dintre colegii victimelor care a intervenit până la sosirea pompierilor.
Zona a rămas balizată până la consolidarea lucrării.
Citeşte şi: Euro şi dolarul continuă să crească în raport cu leul
Citeste mai mult