Doi bărbați, de 35 și 45 de ani, au fost reținuți de polițiștii Secției 5 Craiova, fiind acuzați de înșelăciune prin metoda „șmen”.
Polițiștii Secției 5 Poliție Craiova au reținut, ieri, 24 iulie, pentru 24 de ore, doi bărbați de 35 și 45 de ani, ambii din orașul Pantelimon, județul Ilfov, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prin metoda „șmen”, în formă continuată (7 acte materiale).
„Polițiștii au fost sesizați, pe 15 iulie, ora 19.00, de o tânără, de 21 de ani, angajată a unei societăți comerciale, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că, în intervalul orar 17.00-18.00, în incinta societății s-a prezentat o persoană de sex masculin care a cumpărat mai multe produse în valoare de 70 de lei, plătind cu o bancnotă de 500 de lei.
Ulterior, bărbatul s-a răzgândit și a înapoiat produsele cumpărate, dar și restul primit de la vânzătoare, plecând într-o direcție necunoscută. Cu ocazia verificării banilor primiți de la bărbat, tânăra a observat că a primit doar 230 de lei, lipsind 200 de lei“, potrivit IPJ Dolj.
Au fost puse în executare două mandate de percheziţie
În cursul zilei de ieri, 24 iulie, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au fost puse în executare două mandate de percheziţie domiciliară, la locuințele a doi bărbați din județul Ilfov.
Cu această ocazie, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe mijloace de probă, dar și sume de bani, inclusiv cupiură de 500 de lei. De asemenea, au fost puse în executare două mandate de aducere pe numele a doi bărbați, de 35 și 45 de ani, bănuiţi de comiterea faptei.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că în cursul zilei de 15 iulie a.c., cei doi bărbați ar fi folosit același mod de operare la alte șase societăți comerciale, din municipiul Craiova.
Astfel, în baza probatoriilor administrate, poliţiştii i-au reţinut pe bărbați, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
În cursul acestei zilei, cei doi vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Activitățile desfășurate au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov.
Citeşte şi: Cod roșu de caniculă în aproape jumătate de țară
Citeste mai mult