Astăzi, în plin soare de vară, două imagini surprinse în Piața Teatrului din Târgu Mureș spun totul despre nepăsare și incompetență. Un bidon de plastic, improvizat ca sursă de apă – prezentat ca soluție viabilă de locțitorul de primar Kovács Levente -, stă în bătaia razelor UV, în timp ce vechea cismea, nefuncțională de ani de zile, continuă să troneze ca o mărturie a eșecului administrației locale.
Nu ne aventurăm într-o analiză chimică legată de ce substanțe ajung în apă atunci când plasticul este expus la soare, dar ne punem altă întrebare, una mai simplă și mai usturătoare: Cât de slab poți fi, ca primar, ca city manager, ca executiv local, încât să nu repari o banală cismea din centrul orașului – de pe vremea administrației Florea, susținută pe rând de UDMR, PSD și PNL?
Ce exemplu oferă conducerea orașului când lasă o zonă publică reprezentativă, frecventată zilnic de turiști și localnici, într-o asemenea stare de degradare? Și nu e vorba doar de funcționalitatea unei cismele – e vorba de mesajul pe care îl transmitem: că ne-am obișnuit cu improvizația, cu indolența, cu „merge și-așa”.
Oare acasă la ei, în băile și bucătăriile lor, liderii noștri locali trăiesc tot așa? Cu gresia căzută și faianța spartă, lăsate nereparate cu anii? Sau doar spațiul public nu merită niciun efort?
Aceasta nu este o problemă de buget. Este o problemă de voință, de priorități, de respect față de oraș și cetățenii lui. Până când?
MS / Foto: colaj / Dan Mașca
Citeste mai mult