Directorul medical și membru al Comitetului director al Spitalului Județean de Urgență Deva, Miron Lucian Ștefan, a fost declarat în stare de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate (ANI).
„S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25 mai 2020 – 02 aprilie 2021, întrucât a exercitat simultan funcțiile de membru al Comitetului director al Spitalului Județean de Urgență Deva (director medical) și administrator al unei societăți comerciale. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 178, alin. (1), lit. g) și art. 181, alin. (9) din Legea nr. 95/2006 și nu a respectat prevederile art. 178, alin. (4) din același act normativ”, se arată în comunicatul emis de către ANI.
Potrivit legii, funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu:
„(1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: g) exercitarea funcției de membru în organele de conducere, administrare și control în societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (4) În cazul în care la numirea în funcţie managerul se află în stare de incompatibilitate sau de conflict de interese, acesta este obligat să înlăture motivele de incompatibilitate ori de conflict de interese în termen de 30 de zile de la numirea în funcţie. În caz contrar, contractul de management este reziliat de plin drept”.
Acest articol Directorul medical al SJU Deva, declarat în stare de incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult