Primăria municipiului Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială, aplică politicile naționale din domeniul asistenței sociale, prin care acordă beneficii şi servicii sociale persoanelor și familiilor aflate în situații de dificultate, prin programe de acțiune comunitară destinate prevenirii și combaterii riscului de marginalizare și excluziune socială. Fiind instituția acreditată în furnizarea de servicii sociale specializate, din subordinea Consiliului Local al municipiului Piatra-Neamț, Direcția de Asistență Socială asigură zilnic, prin echipe multidisciplinare, servicii comunitare integrate în domeniul protecției copilului și familiei, pentru îngrijirea persoanelor vârstnice și cu dizabilități, dar și protecția persoanelor fără adăpost. Pentru obținerea celor mai eficiente rezultate, Direcția de Asistență Socială are licențiate 7 servicii specializate, organizate pe categorii de vârstă și structurate în funcție de nevoile individuale și de grup.
Servicii sociale destinate persoanelor adulte aflate în risc de excluziune socială
Creșterea calității vieții persoanelor vârstnice aflate în situație de risc de marginalizare și excluziune socială este asigurată prin găzduirea a 102 persoane în Centrul Social Pietricica, care beneficiază de servicii socio-medicale de îngrijire pe termen lung. Prin acest centru, Direcția de Asistență Socială ocrotește identitatea, integritatea și demnitatea persoanei vârstnice prin stimularea participării acestora la programe de socializare, dar și menținerea sănătății fizice prin programe de recuperare și kinetoterapie. De asemenea, personalul centrului supraveghează medicamentația beneficiarilor și acordă îngrijire medicală primară. Totodată, prin Centrul de Îngrijiri la Domiciu pentru Persoane Vârstnice s-au acordat servicii sociale și medicale la peste 300 de persoane vârstnice cu dizabilități. Echipele multidisciplinare, care își desfășoară activitatea în cadrul acestui centru, oferă ajutor pentru activităţile zilnice, asistență medicală, monitorizare în scop preventiv și terapeutic a stării de sănătate fizice și psihice, dar și evaluarea și consilierea psihologică a persoanelor vârstnice dependente socio-medical. Serviciile sociale de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice se acordă în baza unei cereri scrise a solicitantului, depusă la Registratura Direcției de Asistență Socială, iar acestea se ofertă gratuit din bugetul local al municipalității, pentru cei care nu au venituri sau cu plata unei contribuții, în funcție de venitul realizat.
Prin Cantina Socială, finanțată de Primăria municipiului Piatra-Neamț, Direcția de Asistență Socială asigură zilnic mese calde persoanelor vulnerabile, cu precădere copiilor și tinerilor care urmează cursuri de zi în instituțiile de învățământ, organizate conform legii. De asemenea, persoanele adulte care beneficiază și de ajutor social trebuie să prezinte o adeverință din care să reiasă faptul că au efectuat, suplimentar orelor stabilite prin hotărâre de consiliu local pentru acordarea prestației financiare, 24 de ore de muncă în cadrul acțiunilor comunitare. Serviciile sociale de zi acordare în Cantina Socială deservesc lunar, peste 40 de persoane.
Pentru protejarea tinerilor care au părăsit sistemul instituționalizat de protecție specială a copilului și a familiilor acestora, aflați în risc de excluziune, Direcția de Asistență Socială implementează proiectul „SUPORT – Servicii integrate pentru deprinderi de viață independentă”, SMIS 135930. Astfel, prin Centrul Social Împreună se asigură servicii sociale de găzduire, consiliere și îndrumare profesională pentru 40 de tineri, iar pentru copiii acestora, în număr de 20, se oferă și servicii educaționale. Misiunea centrului este aceea de a-i ajuta de tinerii care au părăsit centrele de plasament să își însușească abilități socio-profesionale și de viață independentă.
Gratuitate la parcare pentru persoanele cu handicap
Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț protejează și promovează drepturile persoanelor cu dizabilități, precum și familiile acestora. Prin aplicarea legislației naționale cu privire la protecția persoanelor cu handicap, aceștia sau reprezentanţii legali pot beneficia, la cerere, de un card – legitimaţie pentru locuri gratuite de parcare. Repartizarea locurilor gratuite de parcare se face în spaţiile aparținând domeniului public şi cât mai aproape de domiciliul solicitantului. Cardul legitimație pentru locuri de parcare gratuită are o valabilitate egală cu perioada valabilității certificatului de handicap. De la începutul anului 2022, Serviciul de Asistență Socială, din cadrul Direcției de Asistență Socială, a eliberat peste 160 de astfel de documente.
Suplimentul la energie se acordă pe toată durata anului
În contextul creșterii prețului la energia electrică și gaze naturale, pe lângă gestionarea plafonului ajutorului la încălzire oferit de Guvernul României, în sarcina Direcției de Asistență Socială revine și primirea cererilor pentru acordarea suplimentului la energie. Suplimentul pentru energie se acordă lunar, pe tot parcursul anului, familiilor care au un venit mediu net lunar până la 1.386 lei/persoană şi persoanelor singure ale căror venituri sunt de până la 2.053 lei. Pentru protecţia socială a consumatorului vulnerabil de energie, Direcția de Asistență Socială a aprobat plata către furnizorul de energie, în factură, pentru 1.455 de suplimente la energie electrică, 1.292 suplimente pentru gaze naturale și titularului, 268 de suplimente pentru combustibili solizi.
Primăria municipiului Piatra-Neamț finanțează serviciile și beneficiile acordate prin Direcția de Asistență Socială
Pentru creșterea natalității, la nivelul municipalității se acordă familiilor sau mamelor singure, stimulente financiare pentru copiii nou-născuți în valoare de 1.000 lei pentru primul copil, 1.200 lei pentru al doilea copil și 1.500 lei pentru cel de-al treilea copil. De la aplicarea hotărârii de consiliu local, Direcția de Asistență Socială a înregistrat 144 de astfel de cereri, dintre care au fost puse în plată 122 de stimulente.
Accesul la educație și prevenirea abandonului școlar de către copiii de vârstă antepreșcolară, preșcolară și școlară, este un alt obiectiv al Direcției de Asistență Socială. De la finalul anului 2021, Primăria municipiului Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială decontează abonamente la mijloacele de transport în comun, în limita a 80 de lei, lunar, pentru a veni în sprijinul copiilor care provin din medii sociale defavorizate și care frecventează cursurile instituțiilor de învățământ, organizate conform legii.
Până la încheierea anului școlar 2021-2022, s-au decontat 31 de abonamente.
Anul acesta, în urma lansării apelului de proiecte din Planul Național de Redresare și Reziliență/2022/C13/I1: Crearea unei rețele de centre de zi pentru copiii expuși riscului de a fi separați de familie, Primăria municipiului Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială își propune înființarea unui centru de zi pentru susținerea copiilor cu dizabilități.
„Direcția de Asistență Socială, prin măsuri și acțiuni specifice urmărește dezvoltarea capacităților individuale și de grup pentru promovarea principiilor de incluziune socială a copiilor aflați în riscul de a fi separați de familie. Pentru noi, fondurile puse la dispoziție prin Planul Național de Redresare și Reziliență reprezintă o oportunitate să oferim servicii socio-medicale unui grup țintă pe care îl avem în evidențe, dar pentru care nu oferim servicii specializate. După consultări, atât cu domnul primar Andrei Carabelea, cât și cu domnul viceprimar Alin Lehăduș, căutăm soluții pentru atragerea de fonduri, în vederea înființării primului centru de recuperare, pentru minim 42 de copii cu dizabilități din municipiul Piatra-Neamț”, a declarat Ana Berea, director executiv.
Servicii socio-educaționale la standarde europene pentru copiii proveniți din categorii sociale vulnerabile
În subordinea Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț funcționează trei centre de zi, prin intermediul cărora, copii de vârstă antepreșcolară, preșcolară și școlară, care se află în risc de abandon familial și școlar, beneficiază de servicii comunitare integrate în domeniul protecției copilului și familiei.
Prin implementarea proiectului cofinanțat din Fondul Social European „Creșterea participării la învățământul antepreșcolar prin înființarea Centrului de zi Primii Pași”, cod SMIS 133203, se urmărește creșterea accesului la servicii sociale specializate pentru creșterea, îngrijirea și educarea a 76 de copii cu vârste cuprinse între 0 și 48 luni, pentru prevedirea abandonului școlar timpuriu. Complexitatea activităților desfășurate în centru, stimulează creșterea capacității cognitive, emoționale și sociale ale copiilor proveniți din categorii sociale vulnerabile. În funcție de nevoile identificate, în cadrul Centrului de Zi „Primii Pași” se desfășoară periodic sesiuni de consiliere a părinților, prin programul „Școala părinților”. Aceștia beneficiază, pentru o perioadă de 24 luni, de servicii de informare și consiliere, servicii medicale și de asistență socială, în vederea reconcilierii vieții de familie cu activitatea profesională. De asemenea, pentru a stimula participarea copiilor la serviciile de educație timpurie antepreșcolară, se acordă lunar o subvenție de 150 lei, sumă necesară acoperirii cheltuielilor de transport, haine sau alte obiecte necesare în vederea îngrijirii copiilor.
În momentul de față activitatea Centrului de Zi „Primii Pași” se desfășoară în aceeași clădire cu Creșa Centru, urmând ca, după finalizarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a centralei termice dezafectate nr. 26, să funcționeze într-un sediu nou, pe strada Progresului, nr. 37. Proiectul are o durată de 36 de luni și are o valoare totală de 3.318.102,18 lei. Din finanțarea nerambursabilă, în cuantum de 3.251.740,36 lei se asigură cheltuielile cu personalul, dotarea centrului și serviciile oferite, iar Primăria municipiului Piatra-Neamț contribuie cu 66.361,82 lei, sumă folosită pentru renovare și completarea cu materiale didactice.
Direcția de Asistență Socială acordă servicii socio-medicale pentru 210 copii de vârstă preșcolară și școlară, prin două centre de zi specializate, pentru implementarea proiectului „Servicii socio-educaționale de prevenire a abandonului familial pentru copiii noștri”, SMIS 129792.
Centrul de Zi pentru Preșcolari „Castani” asigură pentru 30 de copii, servicii educaționale, psihologice și de asistență medicală primară pentru copii de vârstă preșcolară. Grupul țintă al proiectului este reprezentat de copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 6 ani, care provin din familii care se află în situaţie de dificultate și au domiciliul sau reședința în municipiul Piatra-Neamț. În vederea aplicării curriculei școlare, astfel încât integrarea copiilor aflați în risc de excluziune socială să fie realizată cu succes, echipa multidisciplinară, formată din educatori, psiholog și asistent social, adaptează activitatea educațională în funcție de nevoile identificate. Activitatea Centrului se desfășoară în municipiul Piatra-Neamț, strada Castani, nr. 7, într-o clădire adecvată care dispune și de un spațiu exterior, amenajat pentru activități în aer liber.
Prin Centrul de Sprijin și Asistență de Specialitate pentru Copii, Direcția de Asistență Socială oferă copiilor de vârstă școlară, aflați în risc de abandon școlar și familial, să își dezvolte aptitudinile necesare pentru un stil de viață independent. Centrul își desfășoară activitatea în municipiul Piatra-Neamț, strada Gavril Galinescu, nr. 11, într-o clădire nou construită, având o capacitate de 60 de locuri. Echipa multidisciplinară a centrului actualizează periodic activitățile organizate, în funcție de nevoile identificate, precum și supraveghere și suport la efectuarea temelor școlare, dezvoltarea abilităților, a personalității și dobândirea autonomiei personale, punându-se accentul și pe educația sanitară.
Centrul de Zi pentru Preșcolari „Castani” și Centrul de Asistență de Specialitate pentru copii, beneficiază de finanțare nerambursabilă din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 4 – Incluziunea socială și combaterea sărăciei, pe o perioadă de 3 ani, respectiv 25 august 2020-24 august 2023.
Primăria municipiului Piatra-Neamț, prin Direcția de Asistență Socială evaluează nevoile sociale individuale, familiale și de grup și implementează planuri de intervenție pentru prevenirea, combaterea și soluționarea situațiilor de risc identificate la nivelul comunității locale.
Pentru protejarea persoanelor fără adăpost se asigură găzduire în Centrul de Cazare Temporara a Persoanelor fără Adăpost, din cartierul Speranța. La sosirea în Centru aceștia primesc hrană caldă, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, produse igienico-sanitare și servicii de consiliere psihologică.
Pe lângă serviciile și beneficiile prezentate, se intervine pentru ocrotirea grupurilor defavorizate din municipiul Piatra-Neamț prin acordarea venitului minim garantat, ajutoare de urgență în situații de necesitate și ajutor de înmormântare pentru persoanele care nu au avut venituri, alocații pentru susținerea familiei, precum și indemnizații pentru persoanele cu handicap grav. Activitatea desfășurată de Direcția de Asistență Socială este finanțată din bugetul local al municipiului Piatra-Neamț, fonduri guvernamentale și fonduri nerambursabile prin implementarea proiectelor finanțate din programe operaționale.
The post Direcția de Asistență Socială a municipiului Piatra-Neamț: servicii integrate în domeniul asistenței sociale appeared first on Stiri Neamt.
Citeste mai mult