Începând cu 2022-2023 se schimbă (din nou) structura anului școlar. Nu vom mai avea trimestre sau semestre ci module. Adică anul școlar nu va mai fi împărțit în două semestre sau trei trimestre, ci în cinci „module”. În plus, copiii nu vor mai da teze.
Cam astea ar fi schimbările majore pe care guvernanții noștri le pregătesc pentru copii începând cu anul școlar următor.
Este ciudat cum toți, „din grijă pentru copii” se gândesc la binele lor și la cum să facă în așa fel încât să le fie mai „ușor”.
Există două probleme majore în ceea ce privește intenția guvernanților noștri.
Prima este legată de nesiguranța măsurilor luate. Adică astăzi luăm niște măsuri, modificăm structura anului școlar „pentru că așa e mai bine”, sau pentru că „studiile arată că pentru copii în acest fel se dă randament maxim”, și, atunci când vin alegerile și se schimbă guvernanții, ce credeți? Se va reveni la vechea structură, sau se va adopta o nouă structură „pentru că așa e mai bine pentru copii”. Fac ei studii care să le arate asta…
Nimeni nu se gândește că aceste schimbări, această nesiguranță, această lipsă totală de predictibilitate este de fapt cea care face cel mai mult rău copiilor.
Citește și: Școala va începe pe 5 septembrie. Structura anului școlar 2022-2023
De ani de zile, de foarte mulți ani mai exact, sistemul de învățământ este un sat fără câini. Sau, mai bine zis, este un sat cu prea mulți câini.
Îmi aduc aminte în 1998, când doamna ministru de atunci, Ecaterina Andronescu, voia să schimbe structura examenului de bacalaureat cu 5 luni înainte de data examenului. Atunci au ieșit în stradă elevii. Dar doar atunci.
Pentru că toate măsurile care au urmat au fost luate „din timp”. Astfel, elevii nu au mai simțit nevoia de a protesta, de a ieși în stradă. Nicio măsură ulterioară nu a fost atât de neacceptat. Și așa, puțin câte puțin, elevii și profesorii români au ajuns să îndure toate schimbările gândite de cei care se află la putere. Și, când se schimbă puterea, se schimbă și… schimbările.
Trist este că ne-am obișnuit cu toții cu aceste schimbări. Nu ni se mai pare nimic ciudat. Toate măsurile sunt acceptate, atât de levei, cât și de profesori. Și asta doar pentru faptul că, și unii și alții, sunt atât de sufocați de tot ce se întâmplă – materie multă, birocrație – încât nu mai au timp să gândească sau să protesteze.
A doua problemă este legată de materia în sine. Am copii care se află atât în ciclul primar, cât și în ciclul gimnazial. De ani de zile, în fiecare an s-a mai adăugat câte ceva în cadrul programei. Nu vorbesc de mine, eu poate sunt depășită. Mi se pare însă de-a dreptul anapoda faptul că, atunci când copilul de gimnaziu se uită pe materia copilului din ciclul primar, exclamă invariabil: „Eu nu am făcut așa ceva!”. Și vorbim de o diferență de doar 4 ani între ei…
Citește și: Ministrul Educației a anunțat structura anului școlar 2022-2023. Elevii vor avea cinci vacanțe și scapă de teze
Eu, ca părinte, ce să mai spun? Că sunt depășită? E puțin spus…
Și vin și întreb, dacă tot guvernanții se gândesc la binele copiilor noștri, nu ar trebui să înceapă cu simplificarea materiei?
De ani de zile, se schimbă structuri de an școlar și se… încarcă materia. Da, se încarcă!
Se fac diverse experimente: se studiază împreună, la clasele mici, matematica și științele. Se amestecă lecțiile, alternează. În aceeași oră se predă matematică și științele naturii.
Se fac experimente în ceea ce privește împărțirea semestrelor, lungimea vacanțelor, etc.
Acum, mai nou, suntem anunțați că școala va începe în prima zi de luni a fiecărei luni septembrie. Concret, în 2022 va începe pe 5 septembrie, în 2023 pe 4 septembrie, în 2024 pe 2 septembrie, în 2025 pe 1 septembrie, și tot așa… De ce? Pentru că așa vor guvernanții.
Și poți lua de bună această situație? Ai garanția că așa va fi de acum înainte? Nu. Nici într-un caz. Când se va schimba conducerea țării se va schimba (iar) și structura anului școlar. Există măcar puțină predictibilitate? Poți să îți calculezi concedii? Poți să îți planifici ceva? Nu. Nu ai cum. Pentru că totul este sub semnul întrebării.
Poate că, în loc să tot schimbe anul școlar „pentru binele copiilor”, ar trebui ca guvernanții noștri să ne ofere puțină stabilitate, constanță, predictibilitate și, de ce nu, mai puțină materie de studiat. Asta dacă vor, într-adevăr, binele copiilor noștri.
Articolul Din nou se schimbă structura anului școlar. Până când va fi valabilă cea nouă? Până când vom avea alt ministru? apare prima dată în Observatorul Prahovean.
Citeste mai mult