Mă întorc la teme care au format, mai recent, obiectul preocupării mele. Una dintre acestea a avut ca obiect să pun în relief lucruri care sunt importante și semnificative și cer să fie văzute clar și fără abateri, semnalizând celui care e menit să-și ducă la capăt misiunea. Pe de altă parte, cea de-a doua temă a avut ca obiect sa reunesc părți care pot să dezvăluie un înțeles mai adânc despre sensuri ce par rămase ascunse, cu privire la ceva ce ar putea să fie fundamental pentru existența noastră. Este vorba despre necesitatea omului de a pune întrebările importante, pentru ca existența noastră să-și găsească împlinirea. Ca în povestea medievală a lui Parsifal, lumea întreagă suferă pentru că oamenii nu pun întrebarea justă, cea care trebuie pusă. Oamenii se aflau copleșiți de spectacolul bătrâneții și boala misterioasă care îl macină pe rege, precum și paragina în care se află castelul și întregul regat. Cavalerii care veneau să rezolve enigma se interesau numai de starea sa și încercau să-l compătimească. Dar nimeni din aceștia nu era interesat și de ceea ce făcea obiectul căutării lor. Singurul care nu se lasă copleșit, precum ceilalți, la vederea acelor lucruri, Parsifal întreabă unde este potirul Sfântului Graal. El pune „întrebarea justă” sau potrivită, întrebarea care contează.
Povestea Sfântului Graal începe cu seara Cinei celei de Taină. Așadar, învățătorul cu discipolii săi, apostolii, s-au adunat în jurul mesei unde urmau să aibă loc cina, unde să stea „alături” unii de alții. Probabil că scopul și taina sunt descrise în cuvintele pe care le rostește Mântuitorul, pentru a marca momentul deschiderii ceremoniei. Probabil că este și actul cu care se încheie misiunea lui, de a îi aduna pe aceștia în diferite ocazii, stând alături de ei și vorbindu-le, pentru a împărtăși cu ei învățăturile sale. În acest act numit „Cina de taină”, învățătorul le arată ce e, de fapt, puterea pe care o folosea el, mereu când săvârșea o „minune”. Puterea e spiritul care se prezintă în formă de materie, pentru a se dărui pe sine. Spiritul este tot ce e și semnifică acel „cine”, adică desemnează în realitate tot ce este acea persoana. Sfântul Graal e cupa în care unul dintre apostoli a păstrat o parte din jertfa Mântuitorului, odată cu taina și semnificația ei. Și după unele marturii, este și cupa în care apostolul mai strânge câteva picături în momentul final, unde mântuitorul își jertfește viața. Probabil că această cupă e mărturia, sub forma materiei, a celui mai înalt principiu spiritual, a cărui însemnătate este de a dărui celorlalți, în toate formele posibile, din ceea ce poți tu, oferindu-le ajutorul tău, când ei singuri nu pot. Poate sensul ascuns, din spatele „puterii”, nu este despre a deține niște lucruri secrete și din care se presupune să dai ce lipsește în mod esențial de undeva, precum unui loc ori unor persoane. Probabil că mântuitorul a vrut să ne facă pe toți părtași la actul acesta suprem, oferindu-ne mărturia supremă. Noi o avem de păstrat și de mărturisit mai departe și de împlinit prin faptele noastre ce actualizează semnificația și sensul suprem de a fi și a exista, în orice moment al vieții. Este un posibil răspuns pe care îl cauți, poate, și tu, la „întrebarea ce trebuie pusă”.
A face un miracol mai înseamnă și a interveni în realitatea dată, dar presupune și a determina un loc din spațiu de unde lipsește ceva. Așadar, o minune are ca fundament intervenția pentru a face să fie ceva ce lipsește, ce presupune a identifica o persoană aflată și a te conecta cu ea, ceea ce face posibil sa intervii în situația în care se găsește, în care să te pui și tu și să i te substitui, să te transpui pe tine în locul celuilalt, din situația lui. E o transmutare, ceva ce seamănă cu un proces alchimic, când treci în locul celeilalte persoane și faci să fie totodată acolo și ceea ce lipsea, punând tu acel lucru. Să-ți faci misiunea pe care ți-ai propus-o presupune să dai ce lipsește în mod esențial unui loc sau persoane. Presupune și să poți crea în realitate.
La acest nivel, ne putem vedea pe noi ca ființe ce putem face orice lucru pe care putem să îl concepem, atunci când ceea ce facem vine din noi, din interior sau din sinele nostru și independent de factori externi, care nu mai pot să te condiționeze. Probabil că a ajunge să fim aici presupune o deschidere totală, precum și o dăruire totală, cu o participare deplină la viață, în care nu mai este vreo deosebire între eu și celălalt. Probabil că aceasta înseamnă iubirea. Și acesta pare a fi scopul suprem, pentru care probabil am fost creați spre a-l realiza.
Simbolistica povestirii cu care am început pune în vedere solidaritatea omului cu lumea. Atâta timp cât omul își „pierde” vremea cu lucrurile nesemnificative, întregul cosmos, ca și regatul din povestire, „suferă”. În sens general, o lume întreagă suferă, iar în același sens omul este și el o lume și este autorul unei lumi. La un nivel profund, chestiunile fundamentale ce caracterizează situația omului în raport cu lumea rămân tot aceleași. Tema din povestirea medievală e chiar una existențialistă, cea a situației omului în lume. O problemă este aceea de a ne folosi puterea, energia încât să „aibă un rost”. Avem resurse și avem destulă putere și energie, de preferat ca să le concentrăm înspre un scop important de realizat. A face un miracol mai înseamnă, apoi, și a interveni în realitatea dată, a determina un loc din spațiu de unde lipsește ceva. Așadar, o minune are ca fundament intervenția pentru a face să fie ceva ce lipsește, ce presupune a identifica o persoană aflată și a te conecta cu ea, ceea ce face posibil să intervii în situația în care se găsește, în care să te pui și tu și să i te substitui, să te transpui pe tine în locul celuilalt, din situația lui.
La acest nivel, ne putem vedea pe noi ca ființe ce putem face orice lucru pe care putem să îl concepem, atunci când ceea ce facem vine din noi, din interior sau din sinele nostru și independent de factori externi, care nu mai pot să te condiționeze. Probabil că a ajunge să fim aici presupune o deschidere totală, precum și o dăruire totală, ca și o participare deplină la viață, în care nu mai este vreo deosebire între eu și celălalt. Probabil că aceasta înseamnă iubire.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Post-ul DILEME – Aura CIOBOTARU – Care e, la final, sensul și răspunsul pe care voiai să îl cauți? apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult
