Tensiuni uriașe în Parlament! Dezbaterile pe proiectul controversat al Coaliției care promite să desființeze pensiile speciale au fost amânate până după alegerile prezidențiale.
Draftul a trecut, inițial, cu scandal de Camera Deputaților, unde opoziția a acuzat că amendamentele introduse pe ultima sută de metri nu fac decât să le dea celor de la CCR argumente în plus să blocheze proiectul. Astăzi era rândul senatorilor să poarte discuții pe marginea acestui proiect și să vină, de asemenea, și cu o decizie, însă dezbaterile din Comisia de muncă au fost amânate pentru două săptămâni.
Parlamentarii puterii și cei ai opoziției s-au certat, luni, în Comisia de muncă din Senat pe proiectul de lege care prevede creșterea vârstei de pensionare a magistraților la 65 de ani și care, în final, a fost amânat până după alegerile prezidențiale.
De acest proiect de lege depinde deblocarea a 230 de milioane de euro din PNRR.
Ce prevede proiectul votat de deputați
Vorbim despre două prevederi extrem de importante. Pe de o parte, una legată de modul de calcul al pensiilor speciale. Acestea ar urma să ajungă la doar 65% din salariul brut, față de 80%, cât este în prezent, dar nu mai mare decât ultimul salariu net încasat de magistrați.
Cea de-a doua prevedere importantă este legată de vârsta de pensionare, care ar urma să crească la 65 de ani.
Controversele se află în jurul modului de implementare a acestei prevederi. Mai exact, dacă în proiectul inițial vârsta de pensionare urma să ajungă treptat la 65 de ani, până în 2045, după această modificare introdusă pe repede înainte chiar de membrii Coaliției – inițiatorii proiectului, vârsta de pensionare ar urma să crească la 65 de ani de anul viitor, lucru care a fost în trecut declarat neconstituțional de CCR.
Opoziția spune că proiectul riscă așadar să pice la Curtea Constituțională dacă nu va fi modificat la Senat.
Deputații spuneau, de altfel, la dezbaterile de săptămâna trecută că le revine senatorilor această decizie – dacă să modifice sau nu proiectul în funcție de ce consideră ei necesar.
La ora 10.00 trebuie să ajungă draftul pe masa senatorilor din Comisia de Muncă, care trebuie să dea un raport pe acest proiect. Este de văzut dacă vor fi adoptate amendamente și, deci, dacă se vor face anumite modificări.
Sursa: realitatea.net
Articolul Dezbaterile pe proiectul de lege privind desființarea PENSIILOR SPECIALE, amânate până după alegeri. Tensiuni uriașe în Parlament apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult