Jerome France (Nova Proto NP03), campionul en-titre din Super Rally, a câștigat, și în acest an, trofeul „Deva Super Rally”, urmat de Bogdan Duma (Radical SR3 RSX), care a încheiat cursa pe locul doi, iar Istvan Beko (Radical SR3), a completat podiumul de la Deva.
Startul festiv al competiției a fost dat vineri seară, începând cu ora 19:30, la statuia lui Decebal, din centrul Devei, publicul prezent în număr mare având ocazia să admire mașinile din concurs, adevărate bijuterii pe patru roți, mașini spectaculoase, de diferite clase, cu foarte mulți cai putere sub capote.
Sursa foto: Campionatul Național de Super Rally -Powered by Superbet/Facebook
Sâmbătă, 1 iulie, a avut loc competiția propriu-zisă, parcurgerea traseului pe circuitul stradal din zona centrală a municipiului.
Trofeul „Deva Super Rally” a fost a treia etapă a Campionatului Național de Super Rally. Competiția, ce îl are ca promotor pe marele campion mondial la box profesionist, campion absolut de raliuri și campion de viteză în coastă, hunedoreanul Mihai Leu, a fost organizată de Asociația Club Sportiv AMC Racing, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva.
Acest articol „Deva Super Rally”: Trofeul competiției- câștigat, și în acest an, de Jerome France a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult