Peste 250 de motocicliști din județele Hunedoara, Alba și Arad s-au întâlnit astăzi la Deva și au organizat ce-a de-a IV-a ediției a „Parada Moto-Atenție la motocicliști”, prin mai multe orașe hunedorene, pentru a conștientiza conducătorii auto că în trafic trebuie să fie foarte atenți la autovehiculele pe două roți.
Prefectul Călin Petru Marian, în calitate de motociclist, a participat la acțiune și consideră că, într-adevăr, motocicliștii sunt mai expuși pericolelor pe drumurile publice iar șoferii trebuie să le acorde o atenție sporită în trafic.
După întâlnirea de regrupare a „ bikerilor”, care a avut loc în Piața Cetății, motocicliștii au străbătut un traseu de peste 200 km, între orașele Deva, Simeria, Orăștie, Hunedoara și Hațeg.
Organizatorii, motocicliștii hunedoreni, spun că astfel de acțiuni vor avea loc în fiecare an, mai ales în sezoanele în care prezența lor pe șosele este mult mai frecventă.
Acest articol Deva: Peste 250 de motocicliști din Hunedoara, Alba și Arad, la „Parada Moto-Atenție la motocicliști” a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult