https://www.observatorulbuzoian.ro/feed/Odată cu debutul noii sesiuni parlamentare, deputatul de Buzău Oana Matache anunță începerea oficială a activității sale în Parlamentul României și prezintă principalele direcții de acțiune susținute de Partidul Social Democrat, cu accent pe protejarea pensionarilor, a familiilor și a categoriilor vulnerabile, în contextul creșterii costului vieții.
„Mi-am început activitatea în Parlament alături de colegii mei din echipa care reprezintă județul Buzău”, a transmis deputatul Oana Matache, menționând colaborarea cu senatorii și deputații PSD aleși în județ.
În cadrul grupului parlamentar reunit al Camerei Deputaților și Senatului, social-democrații au discutat despre măsuri concrete de sprijin pentru populație, PSD anunțând că va susține „fără tăgadă” pensionarii, cadrele medicale, mamele, copiii, antreprenorii și grupurile vulnerabile.
Potrivit deputatului buzoian, adoptarea urgentă a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritatereprezintă o prioritate absolută.
„Aceste măsuri sunt obligatorii și nenegociabile”, se arată în comunicatul transmis de Oana Matache.
Concret, PSD propune un pachet de măsuri cu un impact bugetar de 3,39 miliarde de lei, destinat unui număr de peste 5 milioane de beneficiari. Printre măsurile anunțate se numără sprijin financiar pentru 2,8 milioane de pensionari, acordat în două tranșe, în lunile aprilie și decembrie, precum și măsuri dedicate copiilor cu dizabilități, mamelor, veteranilor și persoanelor cu handicap.
De asemenea, social-democrații susțin introducerea unei scheme de ajutor pentru gaze, similară celei existente în domeniul energiei, menținerea bugetului Educației fără reduceri și continuarea investițiilor în infrastructură, sănătate, agricultură și comunitățile locale, inclusiv în județul Buzău.
„PSD va susține doar soluții care reduc presiunea asupra oamenilor și economiei și va sancționa politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili”, subliniază deputatul Oana Matache, precizând că adoptarea pachetelor de măsuri trebuie realizată înainte de aprobarea bugetului pentru anul 2026.
În același timp, parlamentarul buzoian a salutat votul din Senatul României pentru proiectul de lege privind prevenirea și combaterea femicidului, act normativ care introduce pentru prima dată în legislația românească noțiunea de femicid și întărește sancțiunile pentru crimele motivate de ură de gen, control sau dominație.
Potrivit inițiativei legislative, femicidul ar putea fi pedepsit similar omorului calificat, cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau detenție pe viață, iar proiectul urmează să fie dezbătut în Camera Deputaților, for decisional.
The post Deputatul Oana Matache: PSD cere măsuri urgente pentru protejarea buzoienilor și a categoriilor vulnerabile first appeared on Observatorul Buzoian.
Citeste mai mult