De Sf. Vasile, rugăciunile au mai multă putere. Mâine, pe 1 ianuarie, în toate bisericile ortodoxe se vor citi – singura dată în an – Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, adică rugăciunile de alungare a celui rău
Prima zi a anului este închinată Sfântului Vasile cel Mare, unul dintre primii patriarhi ai Constantinopolului, cel care a avut un rol esenţial în delimitarea ritului răsăritean, al ortodoxiei. În multe sate este sărbătorit ca patronul casei.
Pe 1 ianuarie, în toate bisericile ortodoxe se vor citi – singura dată în an – Moliftele Sfântului Vasile cel Mare, adică rugăciunile de alungare a celui rău. Sfântul Vasile cel Mare a adus o contribuţie de o importanţă deosebită şi în dezvoltarea învăţăturii Bisericii despre tămăduirea omului şi practica medicală, ca unul ce avea şi cunoştinte medicale, deprinse la cursurile urmate în Atena.
În scrierile lui, medicina apare în general ca un mijloc privilegiat de manifestare a iubirii. Sfinţii Părinţi considerau ca medicul îndeplineşte o meserie ca oricare alta – Sf. Vasile cel Mare îl aşează pe medic între meşteşugari (Epistola 233, 1) – şi ca, prin urmare, formarea sa profesională nu trebuie să fie mai religioasă decât cea a unui cârmaci de corabie şi trebuie să se facă în şcolile existente.
Sfântul Vasile cel Mare s-a născut în jurul anului 329 şi a murit în data de 1 ianuarie 379. La moartea sa, el a fost jelit deopotrivă de creştini, dar şi de evrei ori de păgâni. El a luptat împotriva celor care negau divinitatea lui Iisus Hristos.
Articolul De Sf. Vasile, rugăciunile au mai multă putere apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult