• Celebrată în fiecare an pe 14 februarie, sărbătoarea îşi are originile în secolul al V-lea, când întreaga Romă aducea un tribut Sfântului Valentin, un episcop catolic devenit martir creştin
• Sărutul, obicei romantic al îndrăgostiţilor de Valentine’s Day, are o istorie lungă şi controversată și a fost adus în Europa tot de către romani
În secolul IV înainte de Hristos, la jumătatea lunii februarie, tinerii romani ţineau un ritual în onoarea zeului Lupercus. Ceremonia lupercaliilor se desfăşura în jurul peşterii unde, conform legendei, lupoaica îi alăptase pe Romulus şi Remus, fondatorii Romei. Bărbaţii luau parte la un fel de loterie şi trebuiau să extragă dintr-o cutie specială bileţele cu numele fetelor. Până la sfârşitul anului, noul cuplu format în acest fel trebuia să rămână împreună. În încercarea de a pune capăt acestui festival păgân, Papa Gelasius a ordonat să fie făcute câteva schimbări ale regulilor. În loc de bileţele cu numele tinerelor, cutia urma să conţină nume de sfinţi. Atât bărbaţii, cât şi femeile aveau voie să extragă bilete din cutie, dar scopul noului joc nu mai era să creeze noi perechi, fapt ce i-a deranjat pe tinerii dornici de a-şi găsi parteneri.
Dragostea l-a făcut nemuritor
În loc să-l mai cinstească pe zeul Lupercus, Biserica a ales ca acesta să fie înlocuit cu Sfântul Valentin, decapitat în anul 270, la data de 14 februarie, în timpul domniei împăratului Claudius al II-lea. Claudius ajunsese la concluzia că bărbaţii căsătoriţi nu dădeau randament şi nu se puteau concentra la luptă, motiv pentru care a interzis căsătoriile în imperiul său. Dar Valentin căsătorea în secret perechile de tineri care veneau la el.
Aflând ce se întâmplă, Claudius a încercat să-l convertească pe Valentin la păgânism. Dar Valentin a inversat strategia şi a încercat la rândul său să-l convertească pe Claudius. Încercarea sa s-a dovedit a fi un eşec, iar Valentin a fost întemniţat şi în cele din urmă decapitat. În timpul cât a fost închis, Valentin s-a îndrăgostit de fiica oarbă a temnicerului său. Dragostea lui pentru ea şi marea lui credinţă au reuşit, în mod miraculos, să o vindece pe fată. Ea a început să vadă din nou, chiar înainte de moartea lui Valentin. În drum spre eşafod, el i-a scris iubitei un mesaj de bun rămas semnat „de la Valentin“. Din acel moment, aceste cuvinte au fost folosite de toţi îndrăgostiţii din întreaga lume.
Sf. Valentin a fost decapitat în anul 270, la data de 14 februarie, în timpul domniei împăratului Claudius al II-lea, pentru că a încălcat legea și îi căsătorea în secret pe tinerii îndrăgostiți
Misive de amor în numele lui Valentin
Cu toate că „loteria“ cu femei a fost interzisă de Biserică, sărbătoarea de Sfântul Valentin a fost în continuare folosită de romani pentru a câştiga afecţiunea iubitelor şi a devenit o tradiţie ca bărbaţii să le ofere femeilor pe care le admiră mesaje de dragoste, care conţin numele lui Valentin. Prima felicitare de Sfântul Valentin a fost trimisă în anul 1415 de ducele Charles d’Orleans soţiei sale, în vremea când era închis în Turnul Londrei.
Valentinele, primele felicitări de Ziua Îndragostiților
Obicei de sute de ani
În Evul Mediu, tinerii de sexe diferite trăgeau la sorţi numele celor sortiţi să le fie perechi pe durata sărbătorii. Ei trebuiau să-şi prindă la mânecă hârtiuţa cu numele alesului sau alesei şi să o menţină timp de o săptămână. Bunătatea de care dăduse dovadă Sfântul Valentin toată viaţa sa trebuia să le servească de exemplu persoanelor care jucau acest joc cu tentă erotică. Mai apoi, obiceiul s-a modificat şi fiecare băiat era numit „valentinul“ fetei care îl alegea pentru a o însoţi, iar acesta îi făcea fetei un cadou. Tot de Sf. Valentin se obişnuia ca fetele să încerce să ghicească cum va fi viitorul soţ. Pentru aceasta, priveau cerul în ziua de 14 februarie şi, dacă vedeau un albatros, soţul putea fi un marinar, dacă era o vrabie, soţul avea să fie o persoană veselă, dar săracă. Un sticlete care zbura pe cer semnifica un bogătaş.
Cupidon, un Valentin cu săgeţi
Cupidon, un alt simbol al sărbătorii îndrăgostiţilor, a fost mereu asociat cu Sfântul Valentin ca fiu al lui Venus, zeiţa romană a dragostei şi frumuseţii. Cupidon a jucat mereu un rol important în poveştile de dragoste. El este cunoscut ca un copil poznaş cu aripi ale cărui săgeţi străpung inimile victimelor sale, care se îndrăgostesc fără remediu. În Grecia antică, Cupidon era cunoscut sub numele de Eros, fiul Afroditei.
Potrivit legendei, Venus, mama lui Cupidon, era geloasă pe frumuseţea unei muritoare pe nume Psyche. Ea i-a cerut fiului său să o pedepsească pe Psyche şi să o facă să se îndrăgostească de cel mai urât bărbat din lume. Vrând să o săgeteze, Cupidon se îndrăgosteşte de ea şi o ascunde într-un palat pentru a fi numai a lui. La un moment dat Psyche încearcă să afle identitatea iubitului misterios şi acesta o părăseşte supărat. După un periplu dureros şi multe încercări impuse de zei, Psyche se regăseşte cu iubitul ei Cupidon şi este făcută nemuritoare de către Jupiter.
Cupidon, Zeul iubirii la romani. îi „lovea” pe tineri cu Săgeata amorului
La început, n-a fost sărutul
Există scrieri şi desene care arată că primul sarut erotic ar fi fost schimbat în anul 1500 î.Hr., în India. Dar, de fapt, nimeni nu ştie exact când au descoperit oamenii sărutul. O teorie mai puţin romantică spune că moştenim acest obicei de la animalele care mestecă hrana înainte de a o oferi puişorilor. Iar primele săruturi nu erau nicidecum tandre, ci urmăreau doar perpetuarea speciei. Acum o mie de ani, sărutul era folosit doar în timpul ceremonialelor. Era un sărut sfânt, creştinesc, simbolizând unitatea întru Hristos. „Osculum pacis“ al romano-catolicilor este recunoscut şi azi drept un simbol al păcii. Tot biserica a transformat în ritual sărutarea obiectelor sfinte, relicvelor religioase şi a crucilor. Dar, pentru păcătoşii de rând, multe secole, sărutul a fost considerat un păcat. Tinerii care erau prinşi sărutându-se erau obligaţi să se căsătorească, asta în cazul în care nu erau judecaţi de Inchiziţie.
Romanii au adus sărutul în Europa
În Europa, sărutul a fost introdus în viaţa publică de către romani. Ei se sărutau când se întâlneau, sărutau inelele sau robele conducătorilor ori statuile zeilor, în semn de supunere şi respect. În Grecia antică, modul în care sărutai depindea de poziţia în societate, astfel că două persoane de acelaşi rang se puteau săruta pe obraz sau pe gură, însă celor superiori li se săruta doar mâna. Împăraţilor li se sărutau picioarele. În lumea musulmană, nobilii atingeau cu buzele podeaua, în onoarea sultanilor. Tot de la romani a rămas şi sărutul mirilor, ca simbol al iubirii eterne. Sărutul a fost de multe ori de-a lungul istoriei interzis. Împăratul Tiberius l-a interzis în timpul ceremoniilor publice, sperând că astfel va stopa epidemia de herpes care dădea de furcă romanilor la acea vreme. În secolul XVI, în Napoli, sărutul era pedepsit cu moartea, iar în 1439, Henry al VI-lea l-a interzis pentru a combate ciuma.
Un foc de artificii hormonal
Medicii, chimiştii, psihologii au studiat în fel şi chip actul sărutului. Centrul „iubirii“ din creier declanşează un adevărat „foc de artificii hormonal“, care are ca rezultat producerea serotoninei (hormonul fericirii) dopaminei şi adrenalinei, un cocktail ce te face fericit, un stres intens, dar pozitiv. Aceste substanţe sunt de 200 de ori mai puternice decât morfina, ca efect narcotic. De aceea, sărutul produce euforie, chiar şoc emoţional. La un sărut trăit cu pasiune, buzele fiecărui partener apasă cu o presiune echivalentă cu greutatea a 15 kg, pielea este intens vascularizată, pancreasul produce mai multă insulină. Buzele sunt străbătute de sute de terminaţii nervoase. Se spune că un sărut romantic este un adevărat banchet biologic. Sau poate fi mortal. Medicii au descoperit că o simplă atingere a buzelor poate determina reacţii puternice la o persoană alergică la alimentele consumate.
Sărutul are o lungă și controversată istorie
Sănătate curată!
Sărutul aduce multe beneficii pentru sănătate. Un sărut romantic şi scurt arde 2-3 calorii, un sărut franţuzesc – mai mult de cinci calorii. Un minut de sărutări consumă 26 de calorii din corp, ajutând la siluetă. Sensibilitatea buzelor este de 200 de ori mai accentuată decât cea a degetelor de la mână.
Pentru un sărut sunt puşi în mişcare nu mai puţin de 30 de muşchi faciali, fiind şi un exerciţiu de prevenire a ridurilor. Un sărut pasional de 90 de secunde creşte considerabil tensiunea arterială şi pulsul, ridică nivelul hormonilor din sînge. Sărutul le relaxează pe femei şi atenuează efectele stresului. În timpul sărutului, partenerii fac schimb de salivă, care conţine grăsimi, săruri minerale şi proteine. Potrivit ultimelor studii, acest transfer sporeşte producţia de anticorpi, sărutul fiind echivalentul unui vaccin natural, deoarece, pe lângă cele 40.000 de bacterii, trec de la un partener la altul şi substanţe anti-bacteriene. Unii spun că o cantitate suplimentară de salivă previne cariile. Persoanele care se salută printr-o strângere de mână sunt de trei ori mai expuse transmiterii de microbi decât cele care se sărută pe obraz.
Leacuri de dragoste
• Busuiocul. Este probabil cea mai îndrăgită „iarbă de dragoste“ la români. Se spunea ca femeia care va bea apă de busuioc (o cană de apă în care s-au macerat de seara până dimineaţa 3 rămurele de busuioc) în fiecare zi, pe nemâncate, va rămâne mereu tânără şi va fi iubită ca în prima zi de către alesul ei. Adolescenţii, fete şi băieţi, care-şi pun o ramurică de busuioc sub pernă îşi vor visa peste noapte ursitul. Acest lucru este valabil mai ales în anumite zile ale anului: Sf. Andrei, Dragobete, 1 Martie, Sânzienele. Busuiocul purtat în păr şi în sân aduce noroc în dragoste fetelor.
• Iasomia. Florile de iasomie sunt elixir de dragoste mai ales pentru femei. Planta uscată şi pisată era pusă în lapte cu miere şi se dădea pentru „dezlegarea cununiei“ (pentru fetele care nu se măritau), contra deochiului, precum şi pentru a (re)deştepta iubirea faţă de soţ.
• Sânziana galbenă (drăgaica). Are faimă de plantă magică pentru femei, care menţine tinereţea şi frumuseţea, trezeşte dragostea, fereşte de rele şi de diferitele patimi. Cununa împletită în ziua de Sânziene se păstrează tot anul la capul patului, pentru ca fata să fie râvnită de flăcăi, pentru a o apăra de zburători pe timpul nopţii şi a-i da vise frumoase. Băile cu apă în care a macerat iarba de sânziană dau pielii şi ochilor o strălucire aparte, care acţionează fără greş în a-i atrage pe bărbaţi.
• Tămâia. Este un leac magic de protecţie a cuplului în faţa intervenţiilor malefice. Tămâia ţinută în dormitor, sub perne şi la icoane, îi impiedică pe soţi să se certe şi îi face să „fie cu frică de Dumnezeu“, dar mai ales să „nu cadă la vreo ispită care să strice casa“.
• Odoleanul (valeriana). Rădăcina este cunoscută mai ales ca leac de protecţie în faţa diferitelor făcături şi ispite. Rădăcina pisată se amestecă într-o mâncare specială de grâu, care era dată adolescenţilor, pentru a-i feri de iele şi de zburători.
Dantela aduce dragostea
Pentru cei îndrăgostiţi, nici un simbol nu este mai important ca inima. A da inima cuiva înseamnă a dărui întreaga fiinţă, deoarece inima este centrul existenţei noastre. Inima este cea care ne ajută să experimentăm unul dintre cele mai profunde şi nobile emoţii – iubirea. Inima, străpunsă de săgeata lui Cupidon, este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale Zilei Îndrăgostiţilor. Cu sute de ani în urmă, femeile purtau batiste din dantelă, material plăcut la atingere. Când o doamnă vedea un bărbat care îi plăcea, lăsa să îi cadă batista pentru a-i sugera acestuia că îi poate face curte.
În consecinţă, oamenii au făcut rapid legătura între dantelă şi sentimentele de dragoste. Aşa s-a început decorarea cutiilor de bomboane şi a felicitărilor de Sf. Valentin cu bentiţe dantelate. De altfel, dantela are în latină denumirea „aqueare“ care semnifică a atrage. Dantela are astfel rolul de a prinde în cursă inima persoanei iubite şi nu e de mirare că lenjeria erotică este creată din dantelă. Tradiţia utilizării panglicuţelor vine din timpul turnirurilor medievale când frumoasele domniţe împodobeau cu panglici colorate cavalerii favoriţi. În multe ţări bărbaţii şi femeile îşi oferă inele cu ocazia logodnei sau căsătoriei. Acum câteva secole momentul preferat de tineri pentru a-şi dărui unii altora inele era de Sfântul Valentin.
Dragobetele românilor
Dragobetele, considerat zeul bunei dispoziţii şi în principal al dragostei, numit şi Cap de Primăvară sau Cap de Vară, este, se spune, fiul Babei Dochia. Dragobetele este identificat cu Eros din mitologia greacă şi bineînţeles cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romană. Dragobetele mai este numit şi Năvalnicul, fecior frumos care ia minţile fetelor, metamorfozat de Maica Domnului în floarea cu acelaşi nume. Dragobetele este imaginat ca un tânăr frumos, puternic şi bun, inspirator al pornirilor senzuale, dar curate, al dragostei fireşti la oameni, dar şi la animale. Se spune că de Dragobete, băieţii şi fetele îşi pun straie de sărbătoare şi, chiuind şi zbenguindu-se, se duc în pădure pentru a culege ghiocei, micşunele sau albăstrele, iar când ceasurile se apropie de ora prânzului, coboară în goană spre sat, fiecare flăcău fugărindu-şi aleasa, pe care, dacă o va prinde, îi poate fura o sărutare în văzul lumii, sărutul fiind considerat ca o logodnă pe un an de zile. În această zi de sărbătoare nu se ţese, nu se lucrează în fierărie, se întrerup muncile câmpului, dar în schimb se face curăţenie în casă pentru ca Dragobetele să fie întâmpinat cum se cuvine.
De ce inima e simbolul iubirii?
Grecii credeau că spiritul stă în inimă, chinezii spuneau că acest organ este centrul fericirii, iar egiptenii erau convinşi că sentimentele şi inteligenţa izvorăsc din inimă. Se spune însă că inima a devenit simbolul iubirii în oraşul Libya, o colonie cunoscută pentru planta Silphium, care avea seminţe în formă de inimă. Această plantă avea proprietăţi medicinale şi putea fi folosită ca pilulă contraceptivă.
Inima, cel mai cunoscut simbol al iubirii
Articolul „De la Valentin”: Sărbătoarea iubirii a fost inventată de romani apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult
