Un ciclu școlar, 5 ani atipici pentru o generație care a pornit la drum cu masca pe figură, cu frica în sân și cu emoțiile aferente clasei zero. Și totuși, acum, în 2025, sunt învingători cu toții.
Prima zi de școală, primele emoții, prima întâlnire cu doamna învățătoare. A doua mamă, al cărei chip stătea ascuns în spatele unei măști. Acea mască rece, impersonală, impregnată cu temeri, și ce ridica doar întrebări – oare cum arată fața doamnei și a colegilor mei?
Au trecut de atunci 5 ani, 5 ani de când bobocii, prea mici pentru astfel de greutăți, au pășit pentru prima oară în curtea școlii, nu în bănci, așa cum era normal. Cu toții în semicerc, la o distanță corespunzătoare, fără îmbrățișări și fără zâmbete, sub cerul liber au spus DA unui început altfel. Un început în plină pandemie, privit de părinții, din spatele gardurilor.
Erau în clasa zero și deja se loveau de o lume în schimbare, privită cu ochi mari, peste mască. Au învățat, încet ce înseamnă adaptarea, chiar înainte de alfabet, au avut buzele acoperite, dar sufletul deschis spre cunoaștere, dar mai ales spre iubirea pe care au primit-o neîncetat de la doamna învățătoare, al cărei zâmbet se putea citi și în ochi, fără niciun fel de problemă.
Anii au trecut. Au trecut cu brio și obstacolul orelor online, a emoțiilor livrate prin ecrane, cu scurte revederi în sălile de curs și cu fel și fel de activități desfășurate atipic, în ciuda tuturor regulilor și limitărilor. Și totuși, acești copii curcubeu au adus lumină în plină furtună și au performat. O spun rezultatele excepționale, atât cele de la clasă, cât și cele obținute la concursuri și olimpiade.
Micuții spartani învingători, au crescut. Au construit prietenii, au învățat litere, dar și răbdare, adunări, dar și solidaritate, iar fiecare pas mic, călăuzit cu dragoste de către doamna învățătoare, a fost o victorie asupra vremurilor de atunci.
Final de drum, început de aripi
Astăzi, în 2025, când pentru mulți dintre elevi pandemia a rămas doar o amintire, iar pentru alții stă ascunsă adânc în memorie, nu se încheie doar o etapă școlară, se încheie un capitol de poveste cu totul aparte. Ei nu sunt generația pierdută, sunt cei care au supraviețuit unei furtuni, cei care au învățat să iubească școala, chiar și din spatele unei măști. Ei, copiii noștri puternici, sunt dovada vie că performanța nu se măsoară doar în note, ci în curaj, adaptabilitate și suflet.
Aplauze pentru ei, aplauze doamnei învățătoare, aplauze pentru părinți și pentru răbdare. Acum, când clopoțelul a sunat pentru ultima oară, în acest an școlar, cea mai prețioasă lecție predată este să nu luăm niciun „bun venit” de-a gata, niciodată!