Silviu Hurduzeu a descoperit contractele Consiliului Județean Caraș-Severin, din mandatul lui Romeo Dunca, încheiate cu firma partenerei de viață a fostului vicepremier Dragoș Anastasiu!
Provocat de vicepreședintele PNL Reșița, Andrei Apostol, imediat după ce îi ceruse demisia viceprim-ministrului care a dat „șpagă de supraviețuire” timp de 8 ani unui funcționar ANAF, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a încercat să afle ce anume sau pe cine anume a deranjat prin poziția sa.
„Încearcă unii să se bage în seamă, nu știu dacă le și reușește, refuz să le răspund. Am văzut însă că și fostul președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin și un consilier județean au fost afectați, deranjați, de solicitarea pe care am făcut-o, ca vicepremierul să demisioneze, ceea ce a și făcut. Au fost sensibili la acest lucru. Fostul președinte, probabil, pentru că era în aceeași situație. Și dânsul a dat mită la un moment dat, cu siguranță, tot pentru supraviețuire. La celălalt nu înțeleg motivul, dar uitându-mă în presa națională am văzut că firma fostului viceprim-ministru a avut contracte și cu UAT-uri din județul Caraș-Severin. Am verificat dacă la CJ au existat astfel de contracte cu încredințare directă și… surpriză! Au existat!”, a dezvăluit Silviu Hurduzeu.
Potrivit acestuia e vorba despre două contracte, fiecare în valoare de aproximativ 130.000 de lei + TVA, ambele încheiate în 2021, atunci când șeful Consiliului Județean Caraș-Severin era liberalul Romeo Dunca. Unul privind masterplanul pentru Spitalul Județean de Urgență din Reșița, celălalt privind studiul de prefezabilitate pentru același spital.
„Ambele au fost încredințate direct acelei societăți comerciale”, a mai spus Hurduzeu.
Întrebat despre contractele pe bani publici, obținute prin încredințare directă, de firma partenerei sale de viață, Dragoș Anastasiu a spus în momentul în care și-a anunțat demisia din Guvern:
„Vorbim despre o companie privată, de arhitectură, care are activitate împreună cu constructori ș.a.m.d. în domeniul public și dacă are contracte legale nu văd care ar fi problema. Dacă e ceva nelegal în aceste chestiuni, statul trebuie să-și facă datoria!”
Romeo Dunca, despre care se știe că e un prieten al lui Ilie Bolojan, respinge vehement orice speculație. În opinia sa, e doar o simplă coincidență că firma partenerei lui Dragoș Anastasiu a obținut contracte cu statul, cu încredințare directă, în multe UAT-uri conduse de liberali, în special, apropiați ai actualului premier.
„Firma respectivă a făcut ceva, a lucrat pe acolo. Toată documentația pentru spital s-a făcut foarte bine și foarte repede. Și, în plus, la niște costuri de 50% din ce aveam bugetat. S-au făcut economii foarte, foarte mari. Lucrul a fost făcut repede, bine și ieftin! Eu nu știu exact cum a ajuns acolo acea firmă, cum s-a lucrat, nu mai țin minte cum și de ce, dar știu că au fost etape obligatorii pe care le-am parcurs. Nu făceam economie din banii care erau aprobați dacă se urmărea ceva. Părerea mea e că se dorește a se lovi în Ilie Bolojan.”, a reacționat Romeo Dunca pentru Express de Banat.
Citeste mai mult