Plicuri pe care și-a așternut timpul pecetea și în care personalități ale diferitelor vremuri și-au tăinuit gândurile pentru rude și cunoștințe, bancnote și monede care mai valorifică doar clipele scurse în clepsidra societății noastre, documente îmbătrânite de vreme și fotografiile care, deși vechi, păstrează vie amintirea celor ce au fost – așa s-ar putea descrie, pe scurt, bogata colecție a tânărului caransebeșean Andrei Tutunaru.
Sunt oare rețelele de socializare o pierdere de vreme, așa cum spun cei care preferă să își petreacă diferit timpul liber? Voi ce credeți?
Noi credem că depinde de felul în care sunt utilizate. Poți pierde timpul sau poți călători în timp. Te poți pierde pe tine sau te poți zidi pe tine. Depinde ce alegi să vizionezi, să citești, să urmărești. Spre exemplu…
„În timp ce mă uitam pe internet, am remarcat la vânzare niște timbre regaliste, din timpul celor patru regi. M-au fascinat și m-am decis să le cumpăr. De atunci, am început să colecționez timbre, monede, bancnote, documente, ziare, cărți poștale, fotografii.”
Așa începe povestea noastră de astăzi, care îl prezintă pe Andrei Tutunaru, tânărul de 22 de ani din Caransebeș, student în Anul III, la Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, din cadrul Universității de Vest din Timișoara, programul de studii Istorie. Pentru el, Istoria nu este doar un domeniu pe care îl studiază, ci este pasiune concretizată în colecția de obiecte vechi pe care o deține.
Cum a început totul?
„Pasiunea pentru istorie a început încă de când am fost copil, fiind interesat de poveștile legate de străbunicii mei. Mama mea a observat acest lucru și m-a încurajat să merg pe acest drum. De fapt, pasiunea am moștenit-o de la tatăl meu, care a fost a doua persoană după mama care m-a încurajat să urmez acest drum. Sora mea este a treia persoană care mi-a deschis inima să urmez ceea ce îmi place și să nu ascult părerile celor din jurul meu. Familia mea, părinții și sora mea, au avut rolul definitoriu în formarea mea, ei fiind lângă mine în cele mai grele momente și sprijinindu-mă atunci când am avut nevoie.”
Pasiunile de astăzi ale tânărului sunt rodul semințelor semănate în grădina familiei, acolo unde se sădesc, prima dată, toate valorile, principiile sănătoase, educația, așa cum a fost în cazul tânărului Andrei, semn că, atunci când familia e prezentă, ascultă, susține și călăuzește, copilul pășește întotdeauna pe cărări drepte, benefice viitorului său.
Educația însă nu se oprește acasă, ci continuă la școală, acolo unde Andrei a întâlnit cadre didactice care i-au insuflat și mai mult această pasiune pentru istorie.
„Nu pot încheia fără a o aduce în discuție pe doamna mea învățătoare, Șeitan Adriana, care m-a încurajat și mi-a arătat că adevărata valoare a omului constă în sufletul său bun, nu în posesiunile pe care le deține. Eu am urmat cursurile gimnaziale și liceale la unitățile de învățământ Liceul Tehnologic «Decebal» și Colegiul Național «C.D.Loga» din Caransebeș. Aici, aș vrea să îmi arăt onoarea și respectul domnilor mei profesori, care nu mi-au fost doar profesori, mi-au devenit ca o a doua familie, fiind persoanele care m-au încurajat să îmi urmez pasiunea și să merg pe drumul pe care am început să îl urmez.”
Dar oare ce ar trebui să facă un adevărat istoric în drumul său?
„Aș vrea să îi aduc mulțumiri domnului meu profesor din liceu, Vistian Ghimboașă, care mi-a reflectat adevărata calitate a unui istoric, și anume să mă concentrez pe epoca istorică preferată și să aduc cât mai multe mistere din negura pierdută a timpului.”
Ceea ce a și făcut, aducând în atenția tinerelor generații obiecte vechi din mai multe perioade ale istoriei.
„Colecția mea cuprinde lucruri din perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza până în timpul regimului lui Nicolae Ceaușescu. Identificarea acestor piese constă din dorința de a avea o punte de legătură cu trecutul și de avea o conexiune mai puternică cu moștenirea înaintașilor noștri. Pentru mine, colecționatul e o artă, o operă în care trecutul, prezentul și viitorul se îmbină într-o armonie pură și frumoasă.”
Nu este deloc ușor să intri în posesia unor obiecte vechi, cu o însemnătate atât de deosebită pentru țara noastră, având o valoare istorică semnificativă, fiind nevoie de … „timp, bani și ochi”, așa cum spune tânărul colecționar caransebeșean.
„Aceste trei elemente fiind definitorii pentru un colecționar. O colecție valorează mulți bani învestiți, dar există și bucuria de a avea o urmă din trecut în mâinile tale. Pentru mine, valorificarea colecției constă în valorificarea trecutului. Mă refer la dorința de a salva cât mai multe obiecte de la dispariție. Pentru viitor, aș dori să salvez cât mai multe lucruri din trecutul Caraș-Severinului pentru a le păstra generațiilor viitoare.”
Cum reușește să intre în posesia obiectelor?
„În primul rând, intru în posesia acestor obiecte prin intermediul altor colecționari. Aici, e bine să aducem vorba de comunitatea colecționarilor români. Cu timpul, am descoperit pe Facebook grupuri unde se întâlnesc colecționari. Pe aceste grupuri, am descoperit o comunitate, o familie, niște oameni care m-au ajutat să înțeleg cât de importantă este o fotografie veche. Pentru unii, poate este o simplă bucată de hârtie. Dar pentru un colecționar, este o bucată de istorie. În rândul acestor colecționari, l-am cunoscut și pe domnul Ilie Belcotă, unul dintre cetățenii orașului nostru. Domnul Belcotă este omul care mi-a deschis o nouă ușă în această pasiune, și anume colecționarea de lucruri legate de Caransebeș și Caraș-Severin. Datorită dânsului, am reușit să îmi dau seama cât de frumoasă este istoria orașului și județului nostru, mai ales cea culturală.”
Pe lângă colecția obiectelor istorice, o valoare sentimentală aparte o au obiectele vechi aparținute familiei sale, păstrate cu sfințenie din generație în generație, ca o parte din identitatea familiei, a moșilor și strămoșilor, menite să povestească și urmașilor despre rădăcinile familiei.
„Mai colecționez și obiecte de familie. Aici, pot spune că am datoria de a păstra cât mai multe lucruri din trecutul familiei pentru urmași, ca să nu uite de unde au plecat. Aici, aș putea să vorbesc despre certificatul de botez al bunicului meu, datând din 1939. Pentru mine, acest act reprezintă principala conexiune cu bunicul meu. În acest mod, simt că mă aflu într-o continuă legătură sufletească cu omul pe care nu am apucat să îl cunosc.”
Colecția sa cuprinde și obiecte legate de viața orașului Caransebeș și a personalităților sale, ale oamenilor care și-au lăsat amprenta, într-un fel sau altul, asupra istoriei, culturii și spiritualității caransebeșene, precum documente, fotografii, scrisori, lucruri ce au aparținut familiei Călțun, cărți poștale din arhiva Victoriei Corneanu, sora omului de cultură Cornel Corneanu și mătușa Mitropolitului Nicolae Corneanu, printre care una scrisă chiar de Cornel Corneanu, o carte poștală a cărui destinatar este profesorul Pavel Jumanca, „Repartițiunea asupra creștinilor gr. or. rom. din Caransebeș pe seama cultului pe anul 1926”, document aprobat și semnat de episcopul Caransebeșului, Iosif Traian Bădescu, manu propria, „caet” de lucrări Liceul de stat Traian Doda Caransebeș, anii 1930, din arhiva familiei Călțun, Convocarea adunării generale, 1906, a Cassei de Păstrare pe acțiuni „Sebeșana” din Caransebeș, sigiliul ce a aparținut directorului Băncii Populare Caransebeș, Constatin Călțun, „Invitare” la teatrul-concert, 1921, Caransebeș, organizat în favoarea școlii private a domnișoarei Elena Zunia, o carte poștală trimisă de Enea Hodoș lui Constantin Călțun, ferpar privind înmormântarea lui Petru Călțun, ajutor-comandant în Legiunile Române din Italia, fratele lui Constantin Călțun, Directorul Băncii Populare Caransebeș.
Preocupat de istoria culturii orașului Caransebeș, Andrei Tutunaru a ales ca temă de licență viața culturală din Caransebeș în primii ani ai perioadei interbelice. De ce?
„Mi-am ales tema de licență pe viața culturală din Caransebeș în primii ani ai perioadei interbelice, deoarece cultura joacă un rol esențial în dezvoltarea unei societăți. Iar cultura din Banat a fost întotdeauna un element prin care românii au reușit să își ceară drepturile în fața autorităților maghiare și austriece. La finalul secolului XIX și începutul secolului XX, cultura i-a ajutat pe români să conștientizeze că patrimoniul cultural este unul dintre principalele lucruri care ne definește ca și popor, tradițiile jucând un rol aparte în dezvoltarea societății românești din Banat. Exact asta au făcut Enea Hodoș, Cornel Corneanu, Pavel Jumanca, Constantin Călțun, Patriciu Drăgălina, Iosif Olariu, Constantin Diaconovici Loga și mulți alții, toți acești oameni luptând pentru salvarea tradițiilor românești din această regiune a țării. Pentru mine, această perioadă de timp este o epocă în care cultura reprezintă principalul punct de sprijin pentru români, în sensul în care tradițiile sunt adevăratul patrimoniu al unui popor. După părerea mea, un popor fără tradiții nu se poate identifica în istorie. Cum zicea și omul de cultură din Bocșa, Tata Oancea: «Munciți, cetiți, călătoriți!». De aceea, este important să ne salvăm cultura, indiferent de câte obstacole întâmpinăm în drumul nostru.”
Dincolo de pasiunea pentru istorie, tânărul colecționar Andrei Tutunaru poartă în suflet o virtute mai rar întâlnită în zilele noastre: recunoștința. Nu poate vorbi despre sine și despre realizările sale fără a-și prezenta în mod constant recunoștința față de oamenii care l-au sprijinit și l-au ajutat în drumul său. În încheiere, Andrei și-a dorit ca povestea lui să fie dedicată tatălui său, care, de 4 luni, îl privește, mândru, spunem noi, din veșnicie.
„Omului căruia îi dedic aceste pagini este și cel care m-a sprijinit financiar, sacrificându-și ani din viață pentru a oferi surorii mele și mie un viitor mai bun, și anume tatălui meu, Liviu Tutunaru, care a decedat acum patru luni zile, el și mama mea fiind oamenii care și-au sacrificat ani pentru a ne dărui o viață fără griji. Prin munca lui, am reușit să ajung unde sunt astăzi, fiind omul care m-a susținut constant, chiar a petrecut 15 ani departe de noi lucrând în altă țară. Fără el, eu nu ajungeam unde sunt azi. De aceea, îi înclin aceste cuvinte, cuvinte care nu pot exprima meritele pe care nu am apucat să i le spun. Tatăl meu este și va rămâne eroul meu, indiferent de locul unde se află.”
Timbru de pe vremea domnitorului Al. I. Cuza
Carte de vizită și felicitare cu semnătura lui Costin Murgescu, director al Institutului de Economie Mondială din București în Comunism, unchiul istoricului Bogdan Murgescu
Corespondența Victoriei Cornean
Sigiliul ce a aparținut directorului Băncii Populare Caransebeș, Constatin Călțun
Caiet de lucrări al Liceului de stat „Traian Doda”, Caransebeș, anii 1930
„Invitare” la teatrul-concert, 1921, Caransebeș
Citeste mai mult
