Consilierii PNL s-au suspectat între ei, dar nici în pesediști nu au avut mai multă încredere. Vicepreședinții Consiliului Județean Caraș-Severin s-au ales la vedere!
Liberalul Ovidiu Rădoi și social-democratul Ioan Crina completează echipa care conduce administrația publică județeană după un vot în plen care numai secret nu a fost. Deși au ales să guverneze la nivel de Caraș-Severin împreună, după modelul de la centru, PSD și PNL s-au tratat ieri ca frații vitregi, convenind să-și arate voturile unii altora înainte de a le introduce în urnă. Practic, s-au controlat unii pe alții, ca nu cumva să existe trădări. Liberalii s-au verificat și între ei, fiind de notorietate cele două tabere din PNL Caraș-Severin.
Ovidiu Rădoi fusese desemnat de Biroul Politic Județean să ocupe funcția de vicepreședinte în cazul în care negocierile cu PSD duceau la formarea unei majorități, însă PNL Reșița și-ar fi dorit o altă nominalizare. De aici și nevoia ca votul să fie transparentizat total. Nimeni nu s-a abătut astfel de la linia partidului.
La PSD e o altfel de disciplină, deci nici nu s-a luat în discuție așa ceva, chiar dacă și-ar fi dorit și alții unul din cele două fotolii de vicepreședinte.
„Nu am intervenit în procesul de alegere a domnului Rădoi din partea PNL, dar consider că e o alegere bună. Sunt oameni cu experiență, și domnul Rădoi, și domnul Crina, și cred că e nevoie de experiență politică la nivelul Consiliului Județean. Nu avem timp de experimente sau de calificare la locul de muncă, pentru că sunt multe de făcut în perioada următoare.”, a declarat Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Citeste mai mult