Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat că luni, 16 iunie, este ultima zi pentru depunerea declarațiilor de avere și interese de către persoanele care au această obligație.
În cazul în care, până la acea dată, nu va fi publicată decizia CCR în Monitorul Oficial, declarațiile de avere vor cuprinde veniturile și bunurile soților și copiilor, potrivit Agerpres.
Amintim că, pe 29 mai, Curtea Constituțională a decis că declarațiile de avere și interese nu mai pot fi publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate și nici pe paginile online ale altor instituții publice. De asemenea, aceste declarații nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.
Însă, hotărârea se va aplica după ce CCR își va motiva decizia și o va publica în Monitorul Oficial.
“În contextul deciziei Curții Constituționale din data de 29 mai 2025, prin care este declarată neconstituționalitatea unor articole din Legea nr. 176/2010, Agenția Națională de Integritate vine în sprijinul deponenților cu o serie de clarificări privind aplicarea dispozițiilor legale în materie. Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, decizia Curții Constituționale produce efecte de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României. Prin urmare, până la acel moment, persoanele prevăzute de Legea nr. 176/2010 au în continuare obligația de a completa, depune și transmite declarațiile de avere și de interese în conformitate cu modalitatea stabilită de actul normativ menționat. Declarațiile se completează integral, cu respectarea tuturor cerințelor legale, inclusiv cele referitoare la menționarea drepturilor și obligațiilor soțului/soției și ale copiilor aflați în întreținere”, a transmis ANI, într-un comunicat de presă.
„Reamintim faptul că luni, 16 iunie 2025, este termenul limită”
ANI a mai subliniat că persoanele responsabile din cadrul fiecărei instituții sau autorități publice au obligația de a asigura publicarea declarațiilor de avere și de interese pe pagina de internet a entității respective.
„Reamintim faptul că luni, 16 iunie 2025, este termenul limită până la care persoanele prevăzute de Legea nr. 176/2010 pot depune declarațiile de avere și de interese anuale, având în vedere faptul că termenul prevăzut de lege (15 iunie) este o zi nelucrătoare. Declarațiile de avere și de interese se completează și se depun exclusiv în format electronic, cu semnătură electronică calificată, prin intermediul platformei e-DAI (https://integritate.eu/edai/)”, mai menționat ANI.
Sursa: b1tv.ro
Articolul Data limită până la care pot fi depuse declarațiile de avere și interese. Condițiile în care se trec bunurile soților apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult