Guvernul limitează drastic cumulul pensiei cu salariul. Executivul se află pe ultima sută de metri cu forma finală a noii ordonanțe de urgență care va schimba semnificativ regulile din sistemul public.
Documentul vizează, în special, limitarea cumulului pensiei cu salariul, dar și restricționarea transferului angajaților între instituțiile statului, o practică folosită frecvent în ultimii ani. Ultimele discuții tehnice sunt programate vineri, la Ministerul Muncii, iar imediat după aceea, OUG urmează să fie aprobată în ședința de Guvern.
Potrivit draftului discutat în ministere, angajații din sectorul public care împlinesc vârsta standard de pensionare pot continua activitatea până la vârsta de 70 de ani. Prelungirea nu se face, însă, automat. Contractul va putea fi menținut doar cu acordul anual al ordonatorului de credite sau al angajatorului direct. Cu alte cuvinte, bugetarii vor primi sau nu aprobarea de la an la an, în funcție de decizia instituției, potrivit Știripesurse.
După vârsta de 70 de ani, contractele de muncă nu vor mai putea fi extinse, iar pensionarea devine obligatorie. Excepțiile sunt limitate și se aplică doar anumitor categorii: pensionarii din MAI și MApN, persoanele alese în funcții publice, precum primarii sau parlamentarii și persoanele numite în funcții prin hotărâri ale Parlamentului.
Noua ordonanță restrânge semnificativ această posibilitate. Cei care vor alege să rămână în activitate, după ce îndeplinesc condițiile legale de pensionare, vor putea lucra doar dacă acceptă reducerea pensiei cu 85%. Această prevedere se aplică tot până la vârsta de 70 de ani, moment în care angajații vor fi obligați să iasă la pensie cu drepturi integrale.
Cum se vor face pensionările odată cu intrarea în vigoare a OUG
Instituțiile publice vor avea cel mult 15 zile pentru a întocmi documentele necesare pensionării angajaților care îndeplinesc condițiile legale. Așadar, procedura va deveni extrem de rapidă, iar întârzierea ieșirii la pensie nu va mai fi posibilă.
„Art. VI (1) Personalul plătit din fonduri publice în conformitate cu prevederile Legii – Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și personalul regiilor autonome înfiinţate de stat, ai societăţilor/companiilor naţionale, ai societăţilor la care statul este acţionar unic sau deţine o participaţie majoritară, ai regiilor autonome înfiinţate de unităţile administrativ-teritoriale, ai societăţilor la care unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau deţin o participaţie majoritară, precum și ai autorităților de reglementare, căruia i-a fost emisă decizia de pensionare din sistemul public de pensii, în conformitate cu principiul contributivității, a unei pensii de serviciu sau a unei decizii de pensionare din sistemul militar de pensii, acordată în condițiile prevăzute de legislația specifică, poate continua activitatea cu acordul anual al ordonatorului de credite/angajatorului, până la împlinirea vârstei de 70 de ani.
(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) pot fi menținute în activitate, în baza unei cereri, cu condiția reducerii cuantumului pensiei cu 85%.
(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și în situația reîncadrării în baza unui nou raport de muncă/de serviciu, în condițiile legii.
(4) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorii de credite/angajatorii prevăzuți la alin.(1) au obligația de a înceta de drept contractele de muncă, raporturile de muncă sau de serviciu ale pensionarilor care nu și-au exprimat opțiunea prevăzută la alin.( 2 ).
(5) Prin excepție de la prevederile alin.(1)–(3) persoanele alese în funcții publice și persoanele numite în funcție în Instituțiile/Autoritățile publice prin Hotărâre a Camerei Deputaților, a Senatului ori a Camerelor reunite ale Parlamentului, pot cumula pensia cu salariul pe durata exercitării mandatului.
(6) De prevederile alin.(5) beneficiază și persoanele care dețin mandate a căror durată este prevăzută în Constituție pe durata exercitării mandatului.”
Cum va fi afectată mobilitatea bugetarilor între instituții
Pe lângă noile reguli privind salariul și pensia, OUG introduce și o restricție importantă: transferul personalului între instituțiile statului va deveni mult mai dificil. Scopul declarat este de a limita migrația bugetarilor în perioade de restrângeri bugetare și de a controla mai bine cheltuielile publice.
”(5) Funcţionarul public trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la art. 465 lit. f), g) şi g2), pentru ocuparea funcţiei publice în care urmează să fie transferat, conform fişei postului. Autorităţile sau instituţiile publice la care se transferă funcţionarul public verifică condițiile de realizare a transferului, precum și modul de îndeplinire de către acesta a competenţelor specifice prevăzute în fişa postului aferentă funcţiei publice în care urmează să fie transferat, conform prevederilor art. 21 alin. (1) – (7) din anexa nr. 8.
(81) În vederea realizării transferului la cerere, autoritatea sau instituţia publică în cadrul căreia se află funcţia publică vacantă are obligaţia de a publica pe pagina de internet a acesteia un anunţ care cuprinde fişa postului corespunzătoare funcţiei publice, modalitatea de verificare a îndeplinirii competenţelor specifice în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (1) – (7) din anexa nr. 8, documentele necesare şi perioada de înscriere, data, ora şi locaţia stabilită pentru verificarea îndeplinirii competenţelor specifice privind funcţia publică respectivă. Anunţul se publică cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data stabilită pentru verificarea îndeplinirii competenţelor specifice pentru funcţia publică respectivă.
(9) Autorităţile sau instituţiile publice aprobă proceduri interne de verificare a condiţiilor de realizare a transferului și a competențelor specifice, pe care le publică pe pagina proprie de internet. Procedurile interne trebuie să conţină cel puţin prevederi referitoare la documentele necesare transferului, modalitatea de verificare a îndeplinirii condiţiilor de realizare a transferului şi de verificare a îndeplinirii competenţelor specifice în condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (1) – (7) din anexa nr. 8.
(10) În cazul înalților funcționari publici, transferul se poate dispune numai pe o funcție publică vacantă de conducere sau de execuție, cu consecința pierderii calității de înalt funcționar public.”
Sursa: b1tv.ro
Articolul Cutremur în sistemul bugetar: Ce decizie urmează să se ia în privința cumulului pensiei cu salariul apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult