Supărat că a fost prins cu mâța-n sac în cazul unor achiziții directe de bunuri la suprapreț, Andrei Bălan, șeful companiei de spații verzi a primăriei și mâna dreaptă a primarului Mario De Mezzo, căruia îi datorează funcția de director, a reacționat ieri pe rețelele sociale într-un mod care mai mult îl acuză.
Șeful SC Dezvoltare Urbană Slatina SRL a recurs la niște comparații între costurile unor investiții de anvergură puse în operă de trecuta administrație și ale unor proiecte de mică amploare realizate de actuala administrație liberală în arealul investițional al „foștilor”, sperând să contrabalanseze sau măcar să diminueze ecoul public al informațiilor privind achizițiile companiei pe care o conduce la prețuri exorbitante. Este vorba de vestitele, de-acum, căsuțe destinate pisicilor maidaneze din oraș pentru care Dezvoltare Urbană Slatina SRL a plătit peste 1000 de euro pe bucată, în condițiile în care un astfel de produs se vinde pe piață cu doar câteva sute de lei.
O altă comparație prin care Bălan încearcă să explice achizițiile nefirești este diversitatea de prețuri, pe piață, pentru aceleași produse, dând exemplul unui grătar care poate costa de la câteva sute de lei până la câteva mii de lei, în funcție de calitatea materialelor folosite.
Era mai simplu să dea exemple chiar cu căsuțele pentru pisici, numai că nicăieri pe piață nu se găsesc adăposturi pentru feline la exorbitanta sumă de peste 1000 de euro bucata. Doar la firma de casă de la care ele au fost achiziționate direct, SC Miracons Proiect SRL, care, reamintim, anul trecut a fost aleasă să se ocupe de amenajarea locurilor de joacă din oraș și care a încasat de la firma de spații verzi a primăriei peste 3,4 milioane de lei.
Scenariul prin care șeful de la Dezoltare Urbană Slatina încearcă să se scuze mai mult îl acuză. N-are, însă, a face: dacă pe viitor se va dovedi că între deciziile sale manageriale s-a strecurat vreo „eroare”, el este pus, deja, la adăpost, pentru că beneficiază de servicii de asigurare de răspundere civilă a managerilor în cadrul unui contract plătit, cum altfel, din bani publici. Contractul de asigurare acoperă perioada unui an și, în tot acest timp, „erorile”, „omisiunile” sau „neglijențele” comise în exercitarea funcției de către Andrei Bălan nu îi vor aduce acestuia niciun prejudiciu personal. Mai exact, dacă va lua decizii „proaste” în paguba societății (care ar duce inclusiv la falimentul companiei), el nu va plăti nimic, daunele urmând să fie achitate de asigurătorul plătit cu bani, reamintim, publici. Este singurul director dintre cei care s-au perindat la conducerea firmelor din subordinea Primăriei Slatina care recurge la un asemenea contract de asigurare, după ce în spațiul public au apărut informații despre modul în care compania a atribuit nenumărate contracte, prin procedura achiziției directe, unor firme care gravitează în jurul actualei administrații.
Articolul Cum se apără șeful firmei de spații verzi a Primăriei Slatina, Andrei Bălan, în povestea căsuțelor pentru pisici, achiziționate la suprapreț apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult