În cadrul unei reuniuni de îndată, Consiliul Local Cugir a aprobat prelungirea cu încă 1 an a duratei contractului încheiat de orașul Cugir cu Asociația Crescătorilor de animale din localitate, respectiv până la data de 31.12.2022.
„Având în vedere faptul că Amenajamentul pastoral pentru pajiștile din orașul Cugir a fost finalizat și aprobat la sfârșitul anului 2021, nu este suficient timp pentru a demara și totodată pentru a finaliza procedura de închiriere a pajiștilor în conformitate cu Amenajamentul pastoral până la data de 1 martie 2022”, se precizează în Raportul de specialitate întocmit de primărie.
Prelungirea contractului amintit s-a solicitat în vederea prezentării anual, la Centrul Local APIA Alba, de către Asociația Crescătorilor de animale din orașul Cugir a contractului de închiriere, acesta dovedind respectarea, de către asociație, a bunelor condiții agricole și de mediu, respectiv a normelor de ECOcondiționalitate.
Totodată Asociația Crescătorilor de animale din orașul Cugir menționează faptul că solicită prelungirea contractului menționat anterior, în vederea accesării programelor suplimentare de tip Agromediu.
Constantin PREDESCU
The post Cugirul prelungește durata contractului încheiat cu Asociația Crescătorilor de Animale din oraș first appeared on cugirinfo.ro | stiri Cugir | ziar Cugir.
Sursa: www.cugirinfo.ro