La Maciova, în comuna Constatin Daicoviciu, se construiește un centru modern de recuperare medicală, cu opt cabinete specializate și facilități adaptate. Proiectul este finanțat cu bani de la UE și este în plină desfășurare.
Un proiect important pentru comunitatea din Constantin Daicoviciu, și nu numai, prinde contur în localitatea Maciova, unde în această vară au demarat lucrările pentru un centru de recuperare destinat persoanelor cu dizabilități. Investiția, de aproximativ 2,5 milioane de lei, este realizată cu fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Primarul comunei Constantin Daicoviciu, Daniel Boambeș, a declarat că stadiul actual al lucrărilor a trecut deja de pragul de 30%, impus de autorități pentru continuarea investițiilor prin PNRR.
„Proiectul nu este în pericol să piardă finanțarea. Din contră, am primit notificare de la Ministerul Dezvoltării că investiția continuă, deoarece a fost depășit pragul de 30%. Ne bucurăm că lucrurile merg înainte”, a precizat, pentru expressdebanat.ro, edilul.
Centrul va avea o suprafață construită de aproximativ 500 de metri pătrați și va include opt cabinete specializate: pentru consultații psihologice, tratamente medicale, fizioterapie, kinetoterapie, masaj și împachetări cu parafină.
Totodată, proiectul prevede și amenajarea zonei exterioare. Vor fi realizate 32 de locuri de parcare, un drum de acces auto, alei pietonale, terase, rampe de acces pentru persoane cu mobilitate redusă și spații verzi.
Citeste mai mult