Polițiștii din Covasna desfășoară căutări în zona localității Bixad după ce, în 4 martie 2026, un cetățean a sunat la 112 și a anunțat că a văzut un bărbat necunoscut pe malul râului Olt.
Există suspiciunea că persoana observată ar putea fi Emil Gânj, bărbatul căutat de autorități de mai bine de opt luni.
Potrivit IPJ Covasna, persoana ar fi intrat ulterior într-o zonă împădurită și nu a fost încă identificată. În teren acționează polițiști, jandarmi și alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, sprijinite de membri ai societății civile.
Autoritățile precizează că, deocamdată, nu există date care să confirme identitatea persoanei sau că ar fi vorba despre un suspect căutat pentru omor.
„Cu privire la informațiile apărute în spațiul public, referitoare la faptul că individul ar fi o persoană căutată la nivel național pentru comiterea infracțiunii de omor, facem precizarea că, la acest moment, nu există date relevante care să conducă la stabilirea identității persoanei respective. În momentul în care vor exista informații ce pot fi făcute publice, acestea vor fi comunicate în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții IPJ Covasna.
În trecut, căutările au fost extinse și în afara țării, inclusiv în Ungaria. Deocamdată, anchetatorii încearcă să confirme dacă informația primită se dovedește reală și dacă bărbatul observat este suspectul urmărit.
Emil Gânj este acuzat că și-ar fi ucis fosta iubită, după care ar fi incendiat locuința în care se afla cadavrul. Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, are două condamnări. Prima, pentru omor calificat, datează din 2011, când a primit o pedeapsă de 15 ani și 6 luni de închisoare. Deși pedeapsa ar fi trebuit să se încheie la 4 ianuarie 2026, acesta a fost eliberat condiționat în 24 noiembrie 2020, prin decizia Judecătoriei Târgu Mureș.
Foto: covasnamedia.ro
Citeste mai mult