Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 37 de ani, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și de mare risc.
Pe parcursul anului 2025, persoana în cauză ar fi procurat, deținut și vândut, în municipiul Craiova, diferite cantități de canabis, cu sume între 250 și 600 de lei.
Substanțele interzise comercializate au fost indisponibilizate pe parcursul cercetărilor.
În urma percheziției efectuate, la data de 24 iunie 2025, la locuința acesteia, de către polițiști, au fost descoperite și ridicate recipiente conținând o cantitate de canabis (drog de risc), un comprimat ecstasy, o țigaretă confecționată artizanal, un cântar de precizie, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă.
Pe 24 iunie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanei în cauză.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
Citeşte şi: Mai mulţi consilieri de stat și onorifici şi-au dat demisia din Cancelaria Primului Ministru
Citeste mai mult