Corvinul Hunedoara s-a reunit luni, în prima ședință de pregătire a verii, pentru noul sezon competițional.
La prima ședință de antrenament, sub comanda antrenorului Florin Maxim, care a avut loc pe arena „Michael Klein”, au fost prezenți 21 de jucători.
Printre cei 21 jucători prezenți la reunire, au fost și 8 fotbaliști transferați de curând la clubul de „lângă” furnale: Marius Coman, Marius Chindriş, Marius Lupu, Claudiu Borţoneanu, Paul Mercioiu, Adrian Mar, Adrian Neacşu şi Ionuţ Pop.
Corvinul a renunțat la încă doi fotbaliști, este vorba despre Robert Cristian şi Ovidiu Trăşcan, fiind considerați unii dintre cei mai vechi componenți ai formației hunedorene.
Cei doi vor continua la Corvinul, nu ca jucători ci ca antrenori la Centrului de Copii şi Juniori ai „alb-albștrilor”.
Corvinul va efectua în perioada 23 iulie şi 2 august, un stagiu de pregătire la Curtea de Argeș, acolo unde „corbii” vor susține mai multe partide de verificare.
Primul amical al verii, pentru trupa lui Florin Maxim, este programat în data de 14 iulie, în compania formației de Liga 2, Ripensia Timișoara.
De la primul antrenament al Corvinului, nu au lipsit fanii, care au făcut spectacol în tribunele arenei hunedorene, aprinzând torțe și fumigene.
„În primul rând, mă bucur că ne-am reunit în sfârşit, eram nerăbdător şi sper că şi băieţii au gândit la fel, să începem munca pentru noua stagiune. Am avut vreme să analizăm tot ceea ce s-a întâmplat la finele stagiunii trecute, lucruri pe care nu mai are rost să le dezvoltăm acum, aşa că ne rămâne să fim concentraţi pe ceea ce avem în faţă.
Mă bucur că am putut întări lotul în această perioadă, cred că sunt transferuri peste media Ligii a treia, ceea ce nu poate decât să mă bucure, ca antrenor.
Sincer, poate o să mai căutăm un fundaş central, posibil tot under, ca să fim acoperiţi… în rest cred că stăm bine pe toate posturile.
Până la urmă, am renunţat la nouă jucători, am adus opt, cred că am acoperit şi locurile unde poate am suferit în sezonul precedent. Mergem pe experienţă, cei nou-veniţi sunt jucători pe care îi cunosc, am mare încredere în ei”, a declarat antrenorul Corvinului, Florin Maxim la finalul reuniunii lotului.
Cei 21 jucători prezenți la reunirea Corvinului au fost:
Portari: Ştefan Lefter, Roberto Rusu (născut în 2007, de la Atletico Arad)
Fundaşi: Flavius Iacob, Rafael Garutti, Antonio Vlad, Adrian Neacşu (ex-CSM Alexandria), Ionuţ Pop (ex-Gloria Lunca Teuz Cermei), Adrian Mar (ex-UTA)
Mijlocaşi: Alexandru Neacşa, Paul Mercioiu (ex-UTA), Marius Chindriş (ex-Petrolul), Claudiu Borţoneanu (ex-FC Voluntari), Antonio Bradu, Rafael Pocioian, Sebastian Lupuşor (revenit după împrumutul la Aurul Brad)
Atacanţi: Marius Lupu (ex-Metalurgistul Cugir), Andrei Roşu, Sergiu Arnăutu, Timotei Mitran, Andrei Hergheligiu, Marius Coman (ex-Petrolul)
Antrenor principal: Florin Maxim
Preparator fizic: Daniel Stan
Antrenor cu portarii: Cristian Preda
Sursa -foto: Corvinul Hunedoara
Acest articol Corvinul a sunat adunarea: 21 de jucători prezenți la reunirea lotului. Fanii au făcut spectacol a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult