Corona Brașov are un nou director adjunct
Bogdan Pelin este noul director adjunct la Corona Brașov. Pelin îl înlocuiește pe Silviu Prescornițoiu, cel care a ocupat acest post din luna februarie. Anunțul a fost făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, de către Bogdan Oancea, directorul general al clubului. „Din păcate, Silviu are probleme personale. Sperăm să revină alături de noi atunci când aceste aspecte se vor lămuri. Îi mulțumesc din suflet că a fost alături de mine atunci când a fost greu. Plecarea lui Silviu va fi suplinită de către Bogdan Pelin , noul director ajunct pe partea sportivă“, a declarat Bogdan Oancea.
Pelin vine cu un „plus de energie și profesionalism“
Bogdan Pelin (36 de ani) spune că va încerca să aducă un plus de energie și profesionalism la clubul finanțat de Municipalitate. „Este o mare onoare pentru mine să fiu prezentat ca noul director adjunct pe partea sportivă. Îi mulțumesc lui Bogdan Oancea pentru încrederea acordată, dar și pentru oportunitatea de a putea contribui la dezvoltarea acestui club de tradiție și prestigiu. Doresc să aduc un plus de energie și profesionalism, să sprijin sportivii și antrenorii în vederea obținerii performanțelor dorite, dar și să consolidăm imaginea clubului pe plan național și internațional“, a spus Pelin.
Articolul Corona Brașov are un nou director adjunct. Bogdan Pelin l-a înlocuit pe Silviu Prescorniţoiu apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult