La doar 11 ani, micul șahist brașovean Vladimir Sofronie a intrat în rândul jucătorilor “titrați” seniori. Vladimir a obținut titlul internațional de candidat de maestru pe 29 martie, chiar în ziua când a împlinit 11 ani! Vladimir a bifat această performanță la turneul de la Baden – Baden (Germania) unde a participat cu sprijinul comunității brașovene.
Moment emoționant la Baden – Baden
2770 de șahiști profesioniști de toate vârstele din 54 de țări (un număr record de participanți) au luat parte la competiția internațională de șah ce a avut loc la Baden-Baden (Germania), care a avut loc în perioada 27 martie – 2 aprilie 2024.La Baden – Baden, Vladimir și-a împlinit visul de a-și întâlni idolul, pe marele Magnus Carlsen, dar și pe actualul campion mondial, Ding Liren.
Vladimir a făcut față cu brio unui „maraton șahist”, de două runde pe zi a câte 4 ore/rundă (9 runde jucate în 5 zile). Cum era de așteptat, cel mai bun a fost norvegianul Magnus Carlsen, care a a câștigat ediția Grenke Chess 2024 a competiției de la Baden-Baden.
A câștigat în fața unui senior în vârstă de 36 de ani și ELO 2224!
Obiectivul participării la competiția din Germania a fost acela de a trece de ELO 2000 și de a obține astfel titlul internațional de candidat de maestru, prima categorie acordată de către Federația Internațională de Șah jucătorilor profesioniști seniori. Vladimir a luat startul în competiția de la Baden-Baden având ELO 1990, lipsindu-i deci 10 puncte! Brașoveanul a reușit să învingă încă din prima rundă un senior în vârstă de 36 de ani și ELO 2224 din Germania.
Victoria din primul tur i-a adus 32 puncte Elo, depășind astfel bariera ELO 2000 suficient pentru a îndeplini criteriile de acordare a titlului de candidat de maestru. După victoria din prima rundă a urmat o remiză cu un senior în vârstă de 25 ani, Elo 2280 din Cehia. Vladimir a întâlnit, în toate rundele, doar jucători seniori cu ELO peste 2000 (3 jucători cu ELO peste 2200, 5 jucători cu ELO peste 2100 și unul cu ELO 2099), terminând cele 9 runde ale competiției cu o performanță Elo de 2192!
Vladimir Sofronie este legitimat la Asociația Club Sportiv Logic 64 Brașov. Cei care doresc să îl sprijine financiar pe Vladimir pentru a putea participa la concursurile internaționale îi pot scrie pe adresa de e-mail logic64sah@yahoo.com.
Articolul Copil-minune al şahului. La doar 11 ani, brașoveanul Vladimir Sofronie e candidat de maestru internațional! Și-a întâlnit idolul, pe Magnus Carlsen apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult