O serie de acțiuni pentru protejarea fondului forestier și prevenirea și combaterea braconajului piscicol au avut loc în perioada 13-14 mai a.c.,fiind derulate de către polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, cei ai Secției 1 Poliție Rurală Bistrița, Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi, în colaborare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj și lucrători silvici din ocoalelor silvice de regim.
Aceștia au organizat și efectuat controale, pe valea Bârgăului și Someșului.
„Activitățile au urmărit combaterea activităților ilicite în domeniile economice specifice exploatării, prelucrării și comercializării materialului lemnos și a braconajului piscicol.
În cadrul acțiunilor desfășurate au fost efectuate verificări la 6 depozite de material lemnos și 43 de transporturi de material lemnos. Totodată, au fost efectuate 3 controale în fondul forestier.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 38 de sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010 și O.U.G. 195/2002, în cuantum de 22.322 de lei. Totodată, polițiștii au constatat 2 infracțiuni, de tăiere fără drept de arbori și furtul de arbori, continuând cercetările în cadrul unui dosar penal. Pentru neregulile constatate în urma controalelor, polițiștii au dispus confiscarea cantității de 51,58 metri cubi de material lemnos, în valoare de 14.378,58 de lei și au dispus reținerea a 2 certificate de înmatriculare și a unui permis de conducere“, se arată într-un comunciat de presă.The post Controale pe valea Bârgăului și pe valea Someșului. Polițiștii au confiscat lemn și au dat amenzi first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult