Proiectul noului Spitalul Municipal Timișoara, estimat la peste 140 milioane de euro, intră într-o nouă etapă, a consultărilor cu posibili investitori.
Primăria Timișoara are în plan să construiască noul Spital Municipal în parteneriat cu IFC (International Finance Corporation), Divizia de Investiții a Băncii Mondiale. Conform discuțiilor purtate de primarul Dominic Fritz cu IFC și cu echipa de consultanți internaționali, în etapa consultărilor cu potențiali investitori, companiile private cu experiență în proiectarea, finanțarea, construcția și operarea de spitale sunt invitate să își exprime interesul preliminar pentru proiect.
„Consultarea pieței va dura până în decembrie 2025 și va include sesiuni de discuții tehnice, financiare și contractuale, menite să pregătească viitoarea licitație internațională. Procesul internațional de selecție va fi unul transparent, este estimat să dureze un an și se va încheia cu semnarea contractului de parteneriat public-privat. Ulterior, va putea începe implementarea proiectului”, a informat Primăria Timișoara.
Noul Spital Municipal Timișoara va avea cel puțin 300 de paturi și va include unitate de primiri urgențe, bloc operator ultramodern, secții ATI, de recuperare și internare, facilități pentru intervenții chirurgicale de zi, precum și servicii integrate de imagistică, endoscopie, sterilizare centrală și bancă de sânge.
Construcția va fi ridicată în zona de nord a orașului, în apropiere de Aerodromul Utilitar, pe terenul Primăriei Timișoara. Investiția este estimată la peste 141 de milioane de euro, iar durata contractului de parteneriat public – privat va fi de aproximativ 20 de ani.
Citeste mai mult