Primăria Timișoara a intrat din nou cu buldozerele în construcții ilegale. De data aceasta, instituția vrea să recupereze o bază sportivă din zona Dacia.
Primăria Timișoara anunță că a luat decizia de a sprijini Inspectoratul Școlar Timiș în demersurile de a recupera o bază sportivă pentru copii din cartierul Dacia. Aici, firma MWT Sport ar fi construit ilegal un bar cu terasă și vestiare. În baza unei dispoziții a primarului Dominic Fritz, marți a început demolarea construcțiilor fără autorizație din incinta bazei, de pe strada Amforei, nr. 1. Dispoziția a fost validată de instanțele de judecată după ce a fost contestată, astfel că decizia de demolare este definitivă și executorie.
„Cartierul Dacia este cel mai dens locuit cartier din Timișoara. Aici funcționează 3 școli și 2 grădinițe, niciuna din cele 3 școli nu are teren de sport cu gazon natural, iar unele nu au o sală sportivă modernă. Este revoltător că în timp ce terenul Ministerului Educației era folosit de un privat, copiii Timișoarei duc lipsă de terenuri de sport. După ce am demolat construcțiile ilegale, fac apel la Inspectoratul Școlar Timiș să deschidă cei 18.700 mp care până acum au fost îngrădiți. Voi sprijini cu tot ce pot ca toți copiii din Dacia să aibă acces la infrastructură sportivă în cartierul lor”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Construcții ilegale demolate în zona Dacia din Timișoara
Construcțiile au fost ridicate fără autorizație pe un teren al Ministerului Educației, administrat de către Clubul Sportiv Școlar (CSS) Bega, care a încheiat un contract de închiriere cu MWT Sport, în anul 2005.
„Firma comercializa și băuturi alcoolice în interiorul bazei sportive pentru copii, spre nemulțumirea părinților, care au sesizat Primăria Timișoara, Poliția Locală și Inspectoratul Școlar Timiș”, a detaliat instituția.
Marți, s-au deplasat la fața locului echipele Colterm, ale Poliției Locale și reprezentanții Primăriei Timișoara și Inspectoratului Școlar Timiș, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare emisă de Dominic Fritz.
Baza sportivă din zona Dacia din Timișoara
Citeste mai mult