Traian Ursaleș, consilier local PSD, a depus un proiect de horărâre de consiliu local, prin care propune să i se acorde, post-mortem, fostului primar Daniel Optuța titlul de cetățean de onoare al comunei Meteș.
“Am depus, astăzi, în calitate de consilier local, un proiect de hotărâre pentru acordarea titlului de cetățean de onoare post-mortem al comunei Meteș pentru domnul Dan Cosmin Opruța. Am făcut aceste demersuri încredințat de faptul că Dan a contribuit, în calitate de primar, la dezvoltarea comunității noastre. Pandemia de COVID-19 ne-a afectat pe toți, în mod direct sau indirect, din punct de vedere social, economic sau sanitar, însă unora le-a cauzat răni imense, imposibil de cicatrizat. Nedreptatea vieții a făcut ca Dan Opruța să plece mult prea repede dintre noi. A rămas, în schimb, același virus perfid, care trebuie să ne facă mai buni, mai empatici și în fața căruia putem răzbi, prin unitate și acționând cu prudență. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul publicat pe pagina proprie de facebook, de consilierului local Traian Ursaleș.
The post Consilierul local Traian Ursaleș cere ca fostul primar Daniel Opruța să fie declarat, post-mortem, cetățean de oanoare al comunei Mețeș first appeared on zlatnainfo.ro | stiri zlatna | ziar zlatna.
Sursa: www.zlatnainfo.ro