Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Feldioara efectuează acte de cercetare penală în cadrul unui dosar penal, cu persoana bănuită în stare de reținere, după ce, la data de 30 ianuarie, în jurul orei 21:15, au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost agresată într-un imobil din localitatea Zizin.
În urma verificărilor efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit că, în jurul orei 21:00, pe fondul unui conflict spontan, un bărbat ar fi fost agresat fizic de către un altul, de 35 de ani, din localitatea Zizin, acestuia fiindu-i provocate diferite leziuni la nivelul corpului, incidentul petrecându-se în imobilul persoanei agresoare, unde cei doi consumaseră alcool.
Pe baza probatoriului administrat în cadrul dosarului penal întocmit, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale față de persoana bănuită pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe și a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările în cauză urmează a fi continuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Tărlungeni, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor producerii faptei și dispunerea măsurilor legale.
Articolul Conflict spontan între doi indivizi, după beție: Unul s-a ales cu diferite leziuni, celălalt a ajuns la închisoare apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult