Un scandal între vecini dintr-un bloc din Carei, pornit de la muzica dată prea tare, a ajuns în instanță și s-a încheiat, în această săptămână, cu o decizie definitivă. Un bărbat de 39 de ani, originar din Negrești-Oaș, a fost judecat pentru amenințare și tulburarea ordinii publice, după ce și-a amenințat vecinul cu moartea chiar de la balcon, în fața mai multor martori.
Totul a început în februarie 2023, când vecinul deranjat de muzica dată la maximum de cel acuzat a decis să cheme poliția. În urma sesizării, bărbatul zgomotos a fost amendat cu 100 de lei, iar de acolo tensiunile s-au inflamat.
Câteva zile mai târziu, conflictul a escaladat violent. Într-o seară, pe balconul apartamentului său, bărbatul acuzat i-a strigat vecinului de la etajul alăturat: „Te arunc de la balcon!”, în timp ce se apleca agresiv peste balustradă. Gesturile au fost însoțite de injurii și un ton ridicat, ceea ce i-a speriat atât pe cel vizat, cât și pe prietenii săi, aflați în vizită în acel moment. Unii martori au descris bărbatul ca fiind impunător fizic, cu o statură de 1,95 m și ras în cap, ceea ce a amplificat starea de temere.
Totul s-ar fi întâmplat pe fondul frustrării că vecinul nu l-a abordat direct în legătură cu muzica, ci a mers „direct la poliție”. De asemenea, ar fi existat și o provocare din partea celui care a făcut plângerea: i-ar fi spus că este procuror și că îi va face „dosar penal”, fapt care a inflamat și mai mult spiritele.
Cazul a ajuns în instanță, iar bărbatul acuzat și-a recunoscut fapta, explicând că s-a simțit provocat și că reacția sa a fost impulsivă, fără intenția de a speria sau de a crea panică în bloc.
Ce a decis instanța:
Pentru infracțiunea de amenințare, judecătorul a considerat că fapta există și a fost comisă, dar având în vedere lipsa antecedentelor penale și comportamentul sincer al celui acuzat în proces, a decis să renunțe la aplicarea unei pedepse. I s-a aplicat un simplu avertisment.
Pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, instanța a concluzionat că nu există suficiente dovezi că incidentul a provocat un real deranj public, deși a fost zgomotos și tensionat. Bărbatul a fost achitat pentru această acuzație.
Daunele morale de 5.000 de euro cerute de cel care a făcut plângerea au fost respinse, instanța apreciind că nu s-au adus suficiente dovezi privind o suferință psihică reală și profundă.
Bărbatul acuzat trebuie totuși să achite 600 de lei cheltuieli judiciare.
Citeste mai mult