Având în vedere unele informații și imagini din incinta Spitalului Județean de Urgență Slatina apărute în spațiul public (un gândac filmat în grupul sanitar din Secția Urologie), conducerea unității sanitare face mai multe precizări.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă transmis de spital, în luna noiembrie s-a început activitatea de dezinsecție profilactică a spațiilor medicale din toate secțiile situate în Blocul Central al Spitalului Județean de Urgență Slatina, conform graficului aprobat la nivelul instituției.
„În Secția Urologie s-a efectuat dezinsecția grupurilor sanitare și se continuă dezinsecția celorlalte spații medicale din cadrul secției.
La nivelul unității sanitare, efectuăm activități de dezinsecție profilactică (de prevenție), cât și activități de combatere a insectelor, conform legislației în vigoare.
În aplicarea procedurilor de dezinsecție folosim substanțe certificate de Ministerul Sănătății, în cantitățile și concentrațiile specificate de producător. Activitățile sunt derulate cu personal propriu, cu atestat DDD.
Pentru a ne asigura că activitățile de dezinsecție sunt eficiente, efectuăm procedurile cu relocarea pacienților în alte spații medicale.
Activitatea de dezinsecție profilactică se realizează trimestrial, fiind completată de activități repetitive de combatere”, se arată în comunicat.
Principalele secții ale Spitalului Județean de Urgență Slatina funcționează într-o clădire care a fost dată în folosință în anul 1971. Imobilul a fost reabilitat la exterior, iar renovarea interioară face parte dintr-un amplu proiect al Companiei Naționale de
Investiții care ar fi trebuit să înceapă în anul 2019, după semnarea contractului de execuție, a trebuit să fie oprite.
„Proiectul a fost oprit, iar în anul 2025 s-au reluat procedurile, s-au actualizat indicatorii tehnico-economici, iar în acest moment se așteaptă aprobarea finanțării proiectului de către Compania Națională de Investiții și începerea lucrărilor de reabilitare completă a Blocului Central. Având în vedere cele menționate mai sus, Spitalul Județean de Urgență Slatina nu poate efectua decât lucrări de întreținere în această clădire veche.
Peste 70% din spațiile Spitalului Județean de Urgență Slatina au fost complet reabilitate, recompartimentate și dotate cu mobilier nou și echipamente moderne.
Asigurăm pacienții că luăm toate măsurile pentru ca actul medical să se desfășoare în cele mai bune condiții, respectând normele de igienă și siguranță”, se mai precizează în comunicat.
Articolul Conducerea Spitalului Slatina: „Asigurăm pacienții că luăm toate măsurile pentru ca actul medical să se desfășoare în cele mai bune condiții, respectând normele de igienă și siguranță” apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult