”S-a luat această decizie pentru a răspunde și mai bine nevoilor pacienților și personalului”, a transmis ieri conducerea Spitalului Județean Suceava. Noul conflict dintre conducerea unității spitalicești și medicii cardiologi intervenționiști Paul Turcoman și Laur Blaga a izbucnit după decizia conducerii de a monitoriza activitatea acestora.
După cum „Obiectiv” a relatat miercuri, se pare că disputele dintre medicii cardiologi intervenționiști suceveni Paul Turcoman și Laur Blaga, din cadrul Compartimentului de Cardiologie Intervențională, și conducerea Spitalului Județean sunt departe de a se termina. În după-amiaza zilei de marți, cei doi medici au anunțat că vor fi monitorizați pentru următoarele două săptămâni, semn că echipa managerială nu este mulțumită de activitatea lor.
Miercuri, conducerea Spitalului Județean Suceava a emis un comunicat, nesemnat și neasumat, în care susține că ”situații similare, de monitorizare a activității cadrelor medicale, urmează a se desfășura (s.n.) și în alte secții având ca obiectiv dimensionarea statului de funcții și determinarea gradului de încărcare a personalului, raportat la nevoile curente”. Mai mult, comunicatul respectiv susține că ”dl. dr. Turcoman Paul a apreciat demersul, colaborează cu personalul spitalului pentru a duce la îndeplinire obiectivele stabilite, apreciind că sunt în interesul compartimentului măsurile dispuse”.
Cu precizarea fermă că reporterii cotidianului „Obiectiv” au solicitat marți conducerii Spitalului Județean un punct de vedere despre situația conflictuală creată, dar acesta nu a venit până la închiderea ediției, vă putem spune doar că agramata compunere ”diseminată” miercuri în numele conducerii Spitalului Județean continuă cu o înșiruire de stupidități și obrăznicii pe care nu le publicăm, considerând că ar aduce deservicii mari Spitalului Județean, care ar trebui să fie doar în slujba pacienților.
Și pentru că îi plătim pe șefii acestui Spital disproporționat de mult în raport cu situația economică din țară și pentru că spre SJU curg investiții uriașe, nu le cerem compozitorilor scrisoricii de ieri decât să fie pricepuți ca medici, nu maeștri în comunicare. (O.S.)
The post Conducerea Spitalului Județean susține că nu sunt monitorizate persoane, ci se monitorizează activitatea în mai multe secții și sectoare appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult