Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier au identificat un bărbat, aflat sub influența alcoolului, după ce acesta a fost oprit pe o stradă din localitate.
La data de 11 iunie, în jurul orei 06.50, polițiștii rutieri au oprit pe o stradă, din municipiul Brașov, un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 57 de ani, din localitate.
Pentru că cel oprit părea a fi sub influența alcoolului, a fost testat din punct de vedere al consumului, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de valoarea înregistrată de aparatul etilotest, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Articolul Conducător auto sub influența alcoolului, pe o stradă din Brașov apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult