• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
11/02/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Tulcea

Concursul Național de Poezie ”Panait Cerna”, ediția a LI-a, Tulcea, septembrie-decembrie 2025 – rezultatele ediției

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
08/12/2025
in categoria Stiri Tulcea
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Concursul Național de Poezie ”Panait Cerna”, ediția a LI-a, Tulcea, septembrie-decembrie 2025 – rezultatele ediției
Cea de-a LI – a ediție a Concursului Național de Poezie ”Panait Cerna”, eveniment organizat în perioada 26 septembrie – 3 decembrie a.c., de Centrul Cultural ”Jean Bart” Tulcea s-a desfășurat sub o nouă formulă de atribuire a premiilor, ediția din acest an integrând și autorii care au debutat în volum propriu de versuri – Secțiunea ”Ars Poetica”, alături de autorii încă nedebutați în volum propriu – Secțiunea ”Euterpe”, cu o secțiune specială, ”Versum Novum”, dedicată elevilor.
Concursul Național de Poezie ”Panait Cerna” a fost inițiat de poetul tulcean Olimpiu Vladimirov (1942-2017), evidențiind astfel caracterul multietnic al populației Dobrogei, poetul intimist Panait Cerna (1881-1913), pe numele său de naștere, Stanciof, având origine bulgară.
Juriul concursului a fost prezidat de scriitorul Ovidiu Dunăreanu, redactor șef al Revistei Literare ”Ex Ponto”, Constanța, președinte al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, alături de care s-au aflat criticul literar și scriitoarea Diana Dobrița-Bîlea, de asemenea membră a Uniunii Scriitorilor din România, poeta Elena Bălășanu, doctor în filologie, precum și Bogdan Pascal, secretar literar în cadrul Centrului Cultural ”Jean Bart” Tulcea, în calitate de consultant, fără drept de vot.
La această ediție au participat 393 de creatori de poezie din aproape toate județele țării, dar și de peste hotare: Italia, Republica Moldova, Marea Britanie, Danemarca, Germania, cerințele generale pentru participarea în concurs fiind: poemele prezentate să fie scrise în limba română, autorii să nu fie membri ai Uniunii Scriitorilor din România – și, corolar, ale organizațiilor similare din alte state, vârsta minimă pentru înscrierea în concurs fiind de 16 ani. În ceea ce privește repartizarea participanților pe secțiuni, la Secțiunea ”Ars Poetica” s-au înscris 117 autori de versuri cu volume deja publicate, la Secțiunea ”Euterpe” s-au înscris 147 de participanți, iar la secțiunea ”Versum Novum”, s-au înscris 129 de elevi.
Premiul ”Panait Cerna”, în valoare de 2200 de lei, a fost acordat doamnei Ioana Cristina Gurici, din București – ea este absolventă de Litere, cu studii de masterat, iar volumul de debut l-a publicat la vârsta de 19 ani, volum intitulat ”Poezii fără titlu”  – ”pentru că aveam 19 ani și tot ce știam să fac era să scriu fără oprire, n-aveam timp de titluri”, potrivit cuvintelor autoarei care ne-a mai dezvăluit că a participat la atelierele de scriere creativă ale Simonei Popescu, care a încurajat-o, dar și la o serie de concursuri de proză ”unde am câștigat câteva locuri bune cu felicitări”.
În cadrul Secțiunii ”Ars Poetica”, Premiul I, în valoare de 1200 de lei, a fost decernat poetului Benone Ion Păsărin, din Iași,  poet și prozator cu aproape douăzeci de titluri publicate până în prezent, al cărui nume îl regăsim de asemenea într-o pleiadă amplă de antologii și dicționare, invitat al diferitelor emisiuni culturale, atât de radio cât și de televiziune, adeptul unei poezii profund metaforizante și transfiguratoare, cu un vers elevat, calități care s-au concretizat în diferite premii literare, de-a lungul vastei sale activități de scriitor.
Premiul II, în valoare de 1000 de lei, a fost acordat domnului Macovei Vasile Volodia, din Deva, autor care a debutat literar în 1998, cu poezie, la Iași, în Monitorul Literar al publicației ”Viața Politehnici”, sub semnătura Volodia Macovei. În 1993 a fost premiat de Societatea ”Noetica”, din Iași, cu Premiul internațional pentru poezie, iar de-a lungul timpului a publicat poezie, proză, eseu și critică literară, cronică de artă plastică în mai multe publicații culturale românești. Este autorul volumelor de versuri: ”Dhea” (1994), ”Peri Physeos” (1995) și ”Al Ayn. Nisipuri mișcătoare” (2020).
Premiul III, în valoare de 800 de lei, a fost acordat doamnei Iulia Dragomir, ea este profesoară de limba română și de limba și literatura engleză în cadrul Colegiului Economic ”Virgil Madgearu”, din Ploiești, de asemenea o găsim implicată în activitatea cenaclurilor literare ploieștene, iar semnătura sa poate fi găsită în paginile mai multor reviste de cultură, dintre care amintim doar ”Atitudini vechi și noi”, ,,Artă și comunicare”, ,,Confluențe literare”, ,,Amurg Sentimental”, ,,Lumini stelare” și altele. A debutat în poezie în anul 2015, cu volumul ”Tu, care știi că te iubesc”, Editura Karta Graphic, un prim titlu căruia i-au urmat și altele, cel mai recent fiind ”Nouă vieți de-aș trăi”, Editura Pim, Iași, 2023.
Premiul Special al Juriului, în valoare de 700 de lei a fost acordat domnului Gabriel Dragnea, din București, în prezent student al Facultății de Teologie ”Justinian Patriarhul”, din cadrul Universității București, de asemenea absolvent al Facultății de Litere, 2023, tot în cadrul Universității București, dar și absolvent al Facultății de Ziaristică, în 2003, la Universitatea Hyperion. Cu numeroase apariții editoriale, volumul său de debut se intitulează ”Blestemul îngerilor decăzuți” (1998), de asemenea este autor de articole culturale în mai multe reviste precum ”Tribuna”, ”Timpul”, ”Bucureștiul literar și artistic”, ”Familia”, ”Armonii Culturale”, din 2019 fiind redactor adjunct al Revistei ”Sud”.
Galeria de premii a Secțiunii ”Euterpe”, dedicată poeților încă nedebutați în volum propriu, este similară celei a secțiunii prezentate anterior.
Aici, premiul I a fost acordat domnului Alex Necula, din Ploiești. Numele său s-a făcut deja remarcat în cadrul concursurilor literare din țară, iar autorul, care scrie versuri începând din perioada pandemiei, are în lucru un prim volum de poezie.
Premiul II al Secțiunii ”Euterpe” a fost acordat doamnei Iasmina Rupa, din Reșița, al cărei vers o recomandă drept o adeptă a realismului magic în poezie. De profesie arhitect, ea este câștigătoarea unor premii importante în cadrul concursurilor literare din țară, iar anul acesta s-a făcut remarcată, cu Premiul I, la Concursul Național de Poezie „Tradem”, Craiova, cu distincții similare obținute și la diferite concursuri organizate în anii 2023 și 2024.
Tot aici, Premiul III a fost acordat doamnei Mădălina Aldescu, din Timișoara – ea este membră a Cenaclului ”Comuna30” din Timișoara și a fost invitată să lectureze poeme proprii în cadrul mai multor festivaluri literare, dintre care amintim Festivalul Internațional de Literatură Timișoara 2024, ROD Festival 2025, Festivalul Internațional de poezie ”Ion Monoran”, Transylvania Spoken Word Festival 2023.
Premiul Special al Juriului a fost acordat domnului George-Eugen Itoafă, din Constanța. Poemele sale pot fi găsite în antologii recente, precum „De dragoste și inimă albastră” (coordonator Roxana Licu), apoi „Trandafirii inimii”, vol. VII (coordonator Sofia Antimir) și „Recolta literară” (Editura OrhiDeea). Din cele mărturisite, tânărul autor are deja un volum de poeme pregătit spre publicare, iar anul acesta s-a făcut remarcat în cadrul concursurilor literare, obținând o serie de distincții precum Premiul Special al Juriului  la concursul „Toată vremea-și are vreme”, Basarab Fest, Argeș sau  Premiul II al concursului „Voi sunteți lumina lumii”, ediția a VI-a, secțiunea Tineri, LSR Buzău.
La secțiunea dedicată elevilor, Premiul ”Versum Novum”, în valoare de 1000 de lei, a fost decernat domnișoarei Ana Medeea Nițu, din Suceava, în palmaresul căreia remarcăm Premiul I al Concursului ”Tinere Condeie” și Mențiune, la concursul ”Nichita în luna lui martie”.
Premiul I, în valoare de 900 de lei, a fost acordat domnișoarei Sara Ștefania Cojocaru, din Cluj-Napoca, al cărei nume îl regăsim, cu poeme, și în revistele ”Caietele Columna”, ”Agora literară” și ”Timpul”.
Premiul II, în valoare de 800 de lei, a fost acordat domnișoarei Daria-Andreea Galan, din Corocăiești, Suceava,  elevă a Liceului Tehnologic ”Mihai Eminescu”, din Dumbrăveni.
Premiul III, în valoare de 700 de lei,  a fost acordat domnului Alexe Alexandru, din Tulcea.
De asemenea singura Mențiune a Secțiunii ”Versum Novum”, în valoare de 600 de lei, a fost acordată domnișoarei Emanuela Nicoleta Dănilă, din Bursuceni, Suceava, de asemenea elevă a Liceului Tehnologic ”Mihai Eminescu”, din Dumbrăveni, al cărei talent literar s-a făcut remarcat în cadrul concursurilor literare din țară, ea obținând, în anul 2023, Marele Premiu al Festivalului Internațional ,,Galbenă gutuie”,Copăceni.
Nu în ultimul rând, Premiul ”Aegyssus”, premiu destinat cu precădere tulcenilor, a fost acordat domnișoarei Corina Anamaria Constantin, elevă a Liceului Teoretic ”Grigore Moisil”, din Tulcea.
Mulțumim tuturor participanților pentru prezența lor caldă și valoroasă care a însuflețit ediția a LI-a a Concursului Național de Poezie ”Panait Cerna”, vă urăm tuturor succes în activitatea literară și vă așteptăm cu drag și la edițiile viitoare.
Bogdan Pascal
Articolul Concursul Național de Poezie ”Panait Cerna”, ediția a LI-a, Tulcea, septembrie-decembrie 2025 – rezultatele ediției apare prima dată în Tulcea noastra.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Daruri pentru elevi din partea Parohiei Boișoara

Urmatorul articol

Simonis și Rogobete confirmă continuarea proiectelor medicale din Timiș, ce totalizează jumătate de miliard de euro

Related Posts

Stiri Tulcea

Accident în municipiu cu o persoană încarcerată și încă un rănit

10/02/2026
Stiri Tulcea

Micutzu revine la Tulcea cu un nou show de Stand-Up Comedy, „RO-ALERT – Atenție, vin urșii”

10/02/2026
Stiri Tulcea

Un bărbat a încălcat ordinul de protecție. Acum se așteaptă să fie arestat pentru 30 de zile

09/02/2026
Stiri Tulcea

Anunț angajare

09/02/2026
Stiri Tulcea

Depășirea pe ceață l-a dus pe un șofer drept în copac, la ieșirea din Somova

08/02/2026
Stiri Tulcea

INTERVIU – Studenții tulceni din București primesc pachete de acasă prin „Pachetino”

06/02/2026
Next Post

Simonis și Rogobete confirmă continuarea proiectelor medicale din Timiș, ce totalizează jumătate de miliard de euro

Cele mai recente stiri

  • Cine a mișcat, de fapt, lucrurile la DN7CC – Calimanesti? Deputatul Buican își asumă o muncă făcută de parlamentarii Popescu, Mîndrescu si Bica! 11/02/2026
  • EXCLUSIV. Gigant industrial din SUA vizează platforma industriala Râmnicu Vâlcea. Investiții de zeci de milioane de euro pe fosta locație a Uzinelor Sodice Govora?! 11/02/2026
  • EXCLUSIV. Gigant industrial din SUA vizează platforma industriala Râmnicu Vâlcea. Investiții de zeci de milioane de euro pe fosta locație a Uzinelor Sodice Govora?! 11/02/2026
  • VIDEO – Funcționarii din primăriile vâlcene, în grevă de avertisment: salariile din comunele mici, în pericol 11/02/2026
  • VIDEO – Funcționarii din primăriile vâlcene, în grevă de avertisment: salariile din comunele mici, în pericol 11/02/2026
  • Râmnicu Vâlcea: Stand-up Comedy cu George Tănase și Ioana State – „De câte ori?” la Teatrul Anton Pann 11/02/2026
  • Constantin Rădulescu: În 2027, vom avea gata a doua clădire nouă de spital la Drăgoești! 11/02/2026
  • Cocaină adusă din Spania prin curier! Bărbat din Vâlcea, reținut pentru trafic de droguri de mare risc 11/02/2026
  • Lovitură pentru Casa de Pensii: Tribunalul Valcea oprește reținerea CASS și dispune restituirea banilor pensionarilor asigurați în UE 11/02/2026
  • Bancul Zilei 11/02/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24