• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
25/12/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Galati

Concursul ,,Azi Student, Mâine Antreprenor”, la Colegiul Economic « Virgil Madgearu »

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
09/05/2022
in categoria Stiri Galati
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Săptămâna trecută, la Colegiul « Virgil Madgearu » din Galaţi a avut loc Concursul ,,Azi Student, Mâine Antreprenor”, în cadrul căruia elevii au trebuit să joace diferite roluri pe care o întreprindere (simulată, de această dată) le presupune. De la manager, la reprezentant vânzări, resurse umane, IT, manager de brand sau agent comercial, tinerii au pus bazele unei firme prin care să îşi exercite activitatea economică.
Alexia Ditcov, reprezentantul Ecopharm SRL ne-a răspuns la câteva întrebări:
Despre ce acțiune a fost vorba, Alexia?
Alexia Ditcov:            Am desfășurat un stand expozițional pentru a ne pune în evidență ideea de afacere a firmei noastre de exercițiu, Ecopharm, proiect pe care l-am preluat în luna septembrie, la începutul anului școlar 2021-2022. Printre multele sarcini prevăzute în cadrul concursului ,,Azi Student, Mâine Antreprenor’’ organizat de Universitatea ,,Babeș Bolyai’’ din Cluj Napoca, s-a numărat şi organizarea unui stand expoziţional la liceul pe care l-am reprezentat. În cadrul acţiunii, am introdus elemente specifice unei firme de exerciţiu, dar şi elemente din proiectul internațional Pulchra (proiect care se ocupă cu protejarea naturii și vizualizarea orașelor ca ecosisteme urbane), deoarece sănătatea și mediul înconjurător se află într-un raport de interdependență. Conceptul de firmă de exercițiu sau întreprindere simulată este o activitate care simulează activitatea reală unei companii, care are rolul dezvoltării spiritului antreprenorial cât și lucrul în de echipă. În calitate de director general a firmei Ecopharm pot spune că acțiunile desfășurate zilnic și săptămânal alături de echipă și doamna profesor coordonator sunt o reală oportunitate.
Care au fost pașii (procesul) pe care a trebuit să îi parcurgeți?
A.D.:   Sunt numeroși pași pe care i-am parcurs, de 8 luni, căci activitatea este complexă. Un prim pas a fost alegerea reprezentanților, 2 elevi din colectivul clasei pentru 2 firme de exercițiu, apoi alegerea echipelor de către aceștia. În fiecare săptămână, sunt distribuite numeroase sarcini în cele 5 departamente (departamentul de resurse umane, departamentul IT, departamentul de marketing, departamentul comercial și cel de contabilitate), acestea ne ajută foarte mult în evoluția noastră de a pune în practică noțiunile teoretice acumulate în cadrul modulelor (contabilitate, economie, educație antreprenorială, etc.) și a face față situațiilor reale dintr-o întreprindere.
Cine a făcut parte din echipă?
A.D.:   Din echipa Ecopharm facem parte 14 elevi ai clasei a XI-a E din cadrul Colegiului Economic ,,Virgil Madgearu’’ Galați, fiecare având un rol foarte important, doamna profesor coordonator Colan Geanina ne îndrumă, ghidează și ajută în această activitate. De-a lungul sarcinilor și participării noastre la diferite concursuri, doamna profesor a reușit să ne coordoneze, să oferim tot ceea ce este mai bun din noi și să ne prezentăm cu cele mai bune materiale. De asemenea, susținere ne-au acordat și profesorii noștri de specialitate.
Care sunt obiectivele proiectului?
A.D.:   Implicarea elevilor în mediul de afaceri, confruntarea cu probleme reale, colaborarea cu colegii, aplicarea informațiilor din anumite discipline studiate în practică și evoluția fiecărei persoane sunt unele dintre obiectivele acestei activități. Din momentul în care am ales firma de exercițiu pe care am preluat-o, obiectivul pe care mi l-am propus a fost să ducem acest concept la un nivel înalt. Am preluat această activitate de la stadiul de simplă farmacie care avea și produse naturiste iar acum, am ajuns la conceperea unei idei de afacere, care redă scopul domeniului farmaceutic și pune nevoile persoanelor în primul plan.
Cine ți-a fost alături?
A.D.: Mereu am avut familia alături, în orice am făcut, căci mă bucur că am parte de o familie minunată. Doamna profesor coordonator Colan Geanina, m-a ghidat mereu cu sfaturi și ajutat pentru a realiza tot ceea ce este astăzi conceptul Ecopharm. Profesorii din cadrul liceului m-au susținut și încurajat, iar sfaturile primite mi-au putut oferi acel ajutor de care am avut nevoie, căci în anumite momente avem nevoie de o perspectivă a unor persoane ,,din afara cutiei’’. Un rol important în consolidare au avut și antreprenorii din domeniul în care activăm cât și specialiști, medicii.
Cum ți se par astfel de acțiuni/activități pentru un licean?
A.D.:   Astfel de acțiuni sunt foarte importante pentru un licean, din punctul meu de vedere, deoarece, acumulăm informații foarte utile și oportunități care ne vor ajuta nu numai în cadrul activităților din domeniul educațional, ci și în viață. Cred că fiecare elev implicat într-un astfel de concurs are câte ceva de învățat care îi va fi de folos. Munca realizată prin cadrul acestor activități este de fapt croirea drumului către planul nostru de viitor, căci puterea exemplului se realizează prin muncă!
Cine este Alexia Ditcov?
A.D.: Sunt o persoană care pune suflet în tot ceea ce face și mereu mi-a plăcut să ofer tot ceea ce este mai bun, am fost deschisă la colaborări și  pe această cale au venit nenumărate oportunități pentru care sunt recunoscătoare. Îmi place să îmi prezint munca în cea mai bună variantă, căci aceasta mă reprezintă în totalitate. Am în suflet iubirea pentru țară cât și pentru credință!
Ce produse propune businessul imaginat/simulat?
A.D.:   Ecopharm readuce în lumină scopul pierdut al domeniului medical și farmaceutic, prevenția înainte de tratament și oferirea celor mai bune condiții pentru clienți! Acest concept propune un trio unic: activitatea principală a companiei este reprezentată de farmacie, care se bucură de o multitudine de categorii din care fac parte produse de nișă cât și produse populare, serviciile de call center medical și de asistență medicală la domiciliu reprezintă a doua și a treia activitate (în fapt,  firma noastră de exercițiu) şi o idee de afacere unică în România!
Ce crezi că te-a învățat acest proiect?
A.D.:   Am învățat foarte multe lucruri care mă ajută și cu siguranță mai am de acumulat multe informații, căci activitatea încă este în derulare. Un lucru care s-a întărit a fost cu siguranță răbdarea și încăpăţânarea de a nu renuţa la ceea ce mi-am propus căci am avut multe piedici și momente dificile. Informațiile, sfaturile, oamenii cât și experiența în sine sunt de o valoare imensă în evoluția mea, pentru care sunt recunoscătoare.
Unde te vezi peste 5 ani?
A.D.: Cu siguranță mă vizualizez făcând ceea ce îmi place. Justiția și tot ceea ce este legat de aceasta mă pasionează și îmi doresc să activez în acest domeniu deoarece, încă din clasele primare sunt atrasă de acest lucru. Aleg să urmez acest domeniu deoarece disciplina, adevărul și corectitudinea sunt valori care sunt prezente în viața mea și îmi doresc să le mențin și de acum înainte. ,,Orice decizi să fii, fii cel mai bun! ’’spunea Abraham Lincoln şi am de gând să îi urmez sfatul!

Citeste mai mult

Articolul precedent

FURTUNI ÎN MARAMUREȘ – Avertisment de la meteorologi

Urmatorul articol

Percheziții pentru fals informatic și intelectual într-un dosar privind vaccinarea COVID-19

Related Posts

Stiri Galati

A.F.I.R. – Galați, două decenii de inițiativă, educație și solidaritate în comunitate

16/12/2025
Stiri Galati

Autobuzul lui Moș Crăciun revine la Galați cu un traseu special, plin de magie!

15/12/2025
Stiri Galati

Autobuzul lui Moș Crăciun revine la Galați cu un traseu special, plin de magie!

15/12/2025
Stiri Galati

„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” Anunț privind finalizarea proiectului finanțat prin Componenta 10 – Fondul Local

15/12/2025
Stiri Galati

Galaţi: Despre generozitate şi a fi împreună, duminică, 14 decembrie, de la ora 14.00

11/12/2025
Stiri Galati

Mâine, 12 decembrie 2025, ora 14.00, la Casa „Cuza Vodă”- Galați „Bucurii înlăcrimate”, o întâlnire cu poezia lui Nicolae Dabija

11/12/2025
Next Post

Percheziții pentru fals informatic și intelectual într-un dosar privind vaccinarea COVID-19

Cele mai recente stiri

  • Combinatorul șef din primărie stă bine pe cash 25/12/2025
  • Un preot din Iași a colindat, împreună cu 22 de copii, pentru a strânge bani de excursie. Părintele Ștefan Popescu: „Ei își doresc să meargă la mare” 25/12/2025
  • Un preot din Iași a colindat, împreună cu 22 de copii, pentru a strânge bani de excursie. Părintele Ștefan Popescu: „Ei își doresc să meargă la mare” 25/12/2025
  • Localnicii din comuna Șcheia au ajuns la disperare! Pe drumul din satul Poiana Șcheii este groapă lângă groapă. Primar: „Nu e chiar atât de speriat, sunt alte drumuri mai rele” 25/12/2025
  • Aeroportul Internațional din Iași va cheltui peste 4 milioane de lei pentru serviciile de mentenanță a sistemelor de securitate 25/12/2025
  • Specialiștii din domeniul juridic – despre noile reguli fiscale și sancțiuni legale care pot afecta persoanele fizice și juridice din 2026: „Impactul va fi resimțit nu doar la impozitul pe profit, ci și la impozitarea veniturilor persoanelor fizice și a TVA pentru anumite categorii de bunuri și servicii” 25/12/2025
  • Drumurile din comuna Oțeleni vor fi modernizate! Primăria caută firme pentru executarea lucrărilor în valoare de peste 2,4 milioane de euro 25/12/2025
  • Mare suferință în Sectorul 1 în Ajunul Crăciunului 25/12/2025
  • Opt ani de la tragedia care a zguduit mediul universitar ieșean. Doar candele aprinse și o vilă abandonată au rămas în urma Andei și a lui Bogdan Maleon 25/12/2025
  • Copil agresat într-un mall din Râmnicu Vâlcea: Poliția confirmă dosar penal. Sunt verificati si agenții de pază! 25/12/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24