Colegiul Național „Nicolae Titulescu” din Craiova organizează, în data de 15 ianuarie 2026, concursul județean cultural-artistic „Eminescu – punte între culturi”. Este un eveniment dedicat Zilei Culturii Naționale și comemorării poetului național Mihai Eminescu.
Concursul se adresează elevilor de liceu din județul Dolj, clasele IX–X și XI–XII, și își propune să promoveze opera eminesciană într-un context interdisciplinar și multicultural, evidențiind relevanța acesteia atât în cultura română, cât și în cea universală.
Evenimentul va avea loc la Palatul Copiilor Craiova, iar participanții pot concura în una dintre cele trei secțiuni ale concursului:– Limba și literatura română, prin realizarea și susținerea unor prezentări PowerPoint sau Canva;– Limba și literatura engleză, printr-un concurs de traduceri;– Limba și literatura franceză, sub forma unui spectacol-concurs de recitare.
Pentru secțiunea de limba română, elevii claselor IX–X vor aborda tema „Cuvântul ca armă: Eminescu – ca jurnalist”, iar cei din clasele XI–XII vor explora tema „Eminescu și India”, analizând influențele culturii indiene asupra operei poetului.
Concursul se va desfășura atât cu prezență fizică, pentru elevii din municipiul Craiova, cât și online, pentru cei din județ. Înscrierea participanților se face de către profesorii coordonatori, prin completarea unui formular Google Forms, până la 12 ianuarie 2026, ora 18:00.
Evaluarea va fi realizată de un juriu format din profesori de specialitate, iar la final vor fi acordate premii I, II, III, mențiuni și premii speciale, precum și diplome de participare.
Concursul va fi mediatizat pe site-ul și pe paginile de social media ale Colegiului Național „Nicolae Titulescu”, ale partenerilor, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Dolj și în presa locală.
Citește și: Gripă (A și B) la adulți și copii: cauze, simptome, contagiozitate și tratament