Concert caritabil cu muzică live, la Bastionul Țesătorilor, pentru susținerea Festivalului CULMEA: Film și educație de mediu, vineri, 30 mai, între orele 19:00 și 22:00. Evenimentul aduce pe scenă trei nume cu stiluri muzicale diferite, dar complementare: Mezzin, Ruthless Chord Collective și DJ Sabinski.
La Brașov, festivalul CULMEA aduce în prim-plan educația cinematografică și de mediu pentru copii și tineri, punând accent pe teme urgente precum criza climatică, poluarea, risipa alimentară și moda fast fashion. Evenimentul a reușit să atragă atât publicul tânăr, cât și pe cel adult, oferind o perspectivă creativă asupra provocărilor contemporane. În contextul suspendării finanțărilor publice pentru proiectele culturale locale, organizatorii au decis să apeleze la sprijinul comunității, înscriind festivalul în programul Brașov Heroes și lansând o campanie artistică de strângere de fonduri.
Prețul unui bilet este de 65 de lei, iar toate încasările vor fi direcționate către organizarea festivalului. Copiii sub 12 ani beneficiază de acces gratuit. Numărul de locuri este limitat la 300 de persoane. Consumul de alcool este interzis, însă participanții sunt încurajați să vină cu băuturi non-alcoolice proprii (apă, sucuri, kombucha etc.).
Line-up-ul evenimentului:
• Mezzin – duo brașovean format din Yarra (voce, compoziție) și George Pandrea (producție), activ din 2019, cu un stil ce combină deep house, jazz și muzică electronică experimentală.
• Ruthless Chord Collective – trupă locală care propune un amestec de funk, afrobeat, jazz și rock psihedelic.
• DJ Sabinski – DJ originară din București, cunoscută pentru seturile pline de energie, câștigătoare a competiției „Own the Stage” (Electric Castle, 2018), cu influențe din funk și world music.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Muzeul de Istorie Brașov și Brașov Heroes.
Mai multe informații despre festival pot fi găsite pe site-ul oficial: www.culmeafestival.ro.
Articolul Concert caritabil cu muzică live, la Bastionul Țesătorilor, pentru susținerea Festivalului CULMEA: Film și educație de mediu apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult