Compania Apa Brașov a tarnsmis că, în perioada sărbătorilor, numărul de intervenții la rețeaua de canalizare se dublează, și roagă cetățenii să fie responsabili în această perioadă.
În ultima lună, echipele Companiei Apa Brașov, de mentenanță și întreținere, au fost solicitate mai des să intervină pentru desfundarea rețelelor de canalizare din localitățile aflate în aria de operare, în Feldioara, Satu Nou, Hălchiu, Bod, Podu Olt, Lunca Câlnicului, Prejmer, Teliu, Hărman, Sânpetru, Săcele, Ghimbav, Codlea.
De-a lungul timpului, specialiștii companiei au observat că în, perioada sărbătorilor, numărul de intervenții la rețeaua de canalizare se dublează.
Principalele obiecte găsite în canalizare, în această perioadă, sunt șervețele umede, ambalaje din plastic, grăsimi animale.
Potrivit Companiei Apa Brașov, orice intervenție la rețeaua publică de canalizare presupune un disconfort major pentru cei care locuiesc în zonă, precum și costuri suplimentare în situația în care problemele apar pe rețeaua interioară a imobilelor. De asemenea, operațiunile de la stațiile de epurare, pentru deblocarea pompelor de ape uzate, curățarea grătarelor și a sitelor din cadrul acestora sunt destul de dificile și se pot face doar manual.
Compania Apa Brașov roagă cetățenii să fie responsabili în această perioadă și în general și reamintește că întreținerea întregului sistem de canalizare se realizează în comun, ca un parteneriat între Compania Apa Brașov și clienți, care are ca principal scop păstrarea sănătății publice.
Articolul Compania Apa Brașov: În perioada sărbătorilor, numărul de intervenții la rețeaua de canalizare se dublează apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult