• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
13/02/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Neamt

Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” la aniversare / 110 ani de învățământ pedagogic în Neamț

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
19/11/2022
in categoria Stiri Neamt
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

În fiecare an, în luna noiembrie, Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamț îmbracă haine de sărbătoare, pentru a-și onora trecutul, reînviind portrete dragi de dascăli și absolvenți ce au făcut ca această școală să vibreze și să dureze. În fiecare an, profesori și elevi își reînnoiesc promisiunea de a spori moștenirea valoroasă lăsată de înaintași.
Colegiul Naţional „Gheorghe Asachi” de astăzi este continuatorul Şcolii Normale de altădată, o instituţie şcolară care a pregătit de-a lungul timpului adevăraţi „apostoli” ai neamului. La 15 noiembrie 1912 se deschideau la Piatra-Neamţ cursurile Şcolii Normale, care, prin decretul regal din 9 martie 1913, va primi numele de Şcoala Normală de Băieţi “Gheorghe Asachi”.
În perioada 1912-1956 au funcţionat ca unităţi de sine stătătoare:
– Şcoala Normală de Băieți (de Învăţători) ”Gh. Asachi” (1912-1956) și care din 1948 poartă numele de Şcoala Pedagogică de Învăţători;
– Şcoala Normală de Fete (de Învăţătoare, 1919-1955), care din 1948 poartă numele de Şcoala Pedagogică de Învăţătoare;
– Şcoala Pedagogică de Educatoare (1949-1954)
Începând din 1969 şi până în prezent au fost şcolarizaţi, într-o instituţie şcolară unică, atât băieţi, cât şi fete, în specialităţile învăţător şi educatoare, în clase de liceu şi în clase postliceale.
Între anii 1969-1983 unitatea şcolară funcţionează sub numele de Liceul Pedagogic din Piatra-Neamţ. După o întrerupere de 7 ani, timp în care a devenit liceu cu profil agro-industrial, este reînfiinţat în 1990 sub vechea denumire de Şcoala Normală ”Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ, iar din 1998 funcţionează sub denumirea de Liceul Pedagogic ”Gheorghe Asachi” din Piatra-Neamţ. Începând cu 1 septembrie 2010 denumirea școlii este de Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” Piatra-Neamț.
Dascăli de ieri și de azi
Istoria încercată a acestei școli poartă amprenta spirituală a oamenilor valoroși, profesori și absolvenți, de care ne amintim cu drag și respect, an de an. Gheorghe Platon, Ioan Drăgan, Boris Alexianu, Paul Vasiliu, Gheorghe Blaga, Traian Cicoare, Olga Chițu, Viorica Hanaru, Gheorghe Grigorescu, Constantin Michiu, Gheorghe Amaicei, Grigore Caraza sunt nume cu rezonanță, repere valorice autentice pentru cei care i-au cunoscut. Istoria recentă a școlii a fost îmbogățită prin contribuția unor profesori remarcabili, dintre care ținem să-i amintim pe Rodica Grigoraș, Nicolae Teiș, Mariana Minuț, Elena Iordăchescu, Viorica Laiu, Mihaela Gherghelescu, oameni și profesioniști desăvârșiți.
A devenit tradiție ca fiecare aniversare să graviteze în jurul unui concept, ultimele două sărbători având ca element central ideea de familie, ca mod de a exprima ceea ce simțim și ceea ce suntem noi, profesorii și elevii de la „Asachi”.
Conceptul aniversării din 2022 este cel de comunitate, o lecție a prezentului pe care omenirea încă o învață. Ca să putem forma tineri sănătoși din punct de vedere moral și spiritual, trebuie să construim comunități educaționale puternice, care să depășească zidurile școlii și să-i învățăm pe tineri să trăiască în comunitate, împărtășind scopuri comune cu semenii lor. Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie să înțelegem că scopul ultim al muncii noastre, cel care ne leagă pe toți, este triumful umanismului, adică creșterea și formarea tinerilor întru protejarea și afirmarea a ceea ce este prin excelență uman: Bine, Adevăr, Frumos, respectul pentru viață și viața în libertate și demnitate, valori ce nu se pot învăța decât în comunitate.
Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” și-a asumat de-a lungul timpului misiunea de a construi aceste comunități, prin dascălii pe care i-a format și prin valorile și principiile transmise.
Comunitatea Asachi în sărbătoare
Sărbătoarea celor 110 ani de existență a însemnat încă o ocazie pentru elevi și profesori de a desfășura activități interesante, într-o atmosferă de bucurie și sensibilitate, în spiritul Asachi. Joi, 10 noiembrie 2022, s-au desfășurat activități pe ateliere, la sediul liceului, cu teme diverse, pentru care elevii au optat în funcție de nevoile și interesele proprii de cunoaștere. Au fost organizate nu mai puțin de 24 de ateliere cu tematică din sport, geografie, artă, literatură, istorie, biologie, educație plastică, matematică, public speaking, limbi străine, informatică, dezvoltare personală, fizică, șah, cosmetică. În cadrul acestei părți a sărbătorii, a fost lansat Atelierul de teatru și poezie în sala Stelina – inaugurată cu această ocazie. Susținătorii acestui proiect au fost Stelina Păun Cărpușor, scriitoare și prietenă a colegiului nostru, Claudia Mihăilă, Mirela Marin și Interact Camena Piatra-Neamț.
Sărbătoarea a continuat vineri, 11 noiembrie, în sala ”Calistrat Hogaș” a Consiliului Județean Neamț, prin spectacolul aniversar organizat cu sprijinul Prefecturii Neamț. Coordonatorii acestui spectacol au fost profesoara Daniela Baciu și profesorul Paul Imbrea, iar sponsorul evenimentului a fost firma Merlin`s (vitamin aqua), care a fost alături de noi și joi, la activitățile pe ateliere.
În cadrul spectacolului, momentele minunate create de elevii noștri au fost întregite de darurile muzicale oferite de studenții Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj – Extensia Piatra-Neamț, partener educațional al colegiului. De asemenea, ne-am bucurat de emoțiile transmise prin dans de elevii doamnei Laura Leșovschi, coordonatoarea Liaart Dance Piatra-Neamț.
La ceas aniversar, privim cu încredere la anii ce vin și ne promitem să fim din ce în ce mai buni, pentru copiii noștri frumoși, sensibili și talentați. La mulți ani, Colegiul Național ”Gheorghe Asachi”!
Director prof. dr. Constanța CHELARU
The post Colegiul Național ”Gheorghe Asachi” la aniversare / 110 ani de învățământ pedagogic în Neamț appeared first on Stiri Neamt.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Incident grav într-o școală din București. Un elev de clasa a 4-a a fost agresat sexual și bătut de un coleg de-al său, chiar în timpul orelor

Urmatorul articol

Un bărbat s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Județean de Urgență Buzău

Related Posts

Stiri Neamt

Cum protejezi datele clienților cu un CRM instalat pe server propriu – studiu de caz pe Zarina CRM

10/11/2025
Stiri Neamt

De ce optimizarea SEO este o investiție, nu un cost

29/05/2025
Stiri Neamt

Cazare spectaculoasă în Bran la Conacul Boieresc – un colț de rai între munți și tradiții

28/05/2025
Stiri Neamt

Refugiul perfect în inima Carpaților: Descoperă liniștea și eleganța de la Pensiunea Conacul Boieresc din Bran

25/05/2025
Stiri Neamt

Administrăm mai bine, trăim mai bine: cum putem face Zalăul să funcționeze pentru toți

01/05/2025
Stiri Neamt

„Vreau un primar care să mă asculte.” Ce-și dorește, de fapt, un zălăuan de la administrația locală?

01/05/2025
Next Post

Un bărbat s-a aruncat de la etajul 4 al Spitalului Județean de Urgență Buzău

Cele mai recente stiri

  • Circulația rutieră, oprită pe Podul Tuborg, pentru a ridica TIR-ul ieșit în decor dimineață. Care sunt rutele ocolitoare spre București și Brănești 13/02/2026
  • Conducere nouă la RETIM 13/02/2026
  • Saloane de înfrumusețare, prinse pe picior greșit: amenzi uriașe de peste 1,2 milioane lei 13/02/2026
  • Eurobarometru: Două treimi dintre europeni consideră că securitatea ţării lor este ameninţată 13/02/2026
  • Eurobarometru: Două treimi dintre europeni consideră că securitatea ţării lor este ameninţată 13/02/2026
  • ANITP: Iubirea înseamnă Siguranța . Protejarea înseamnă informare. 13/02/2026
  • FOTO. Incendiu la o anexă gospodărească din Daneș! 13/02/2026
  • Raed Arafat la Școala de Pompieri din Boldești Scăeni. Sunt sărbătoriți 40 de ani de la înființare 13/02/2026
  • FAŢĂ ÎN FAŢĂ cu Adrian Lungu: invitat Mircea Ciocian – șef serviciu Instituția Prefectului Sălaj (VIDEO) 13/02/2026
  • Vandalizare în Satu Mare: Indicatorul stradal „Hám János” și panoul Catedralei, mânjite cu spray. Kereskényi reacționează 13/02/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24